Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

Pe vremea împăratului Aurelian (270-275), în cetatea Gangra, trăia un bărbat Teodot şi soţia sa Rufina. Aceştia, fiind creştini, au fost trimişi în Cezareea Capadociei la dregătorul Faust şi au fost întemniţaţi. Rufina însă era însărcinată şi, după ce a născut copilul, fiind supusă la multe chinuri, a murit. O femeie de neam bun, Amia, l-a luat ca pe un fiu al ei pe prunc, dar acesta cinci ani n-a rostit nici un cuvânt. Iar după aceea, multă vreme zicea numai „mama” în limba siriacă, de aceea l-a şi numit Mamant. Deci, ajungând el în vârstă, a fost silit să aducă jertfe idolilor și, nesupunându-se, a fost străpuns cu suliţa, dându-şi astfel sufletul în mâinile Domnului. 

Tot astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, al 23-lea episcop al cetăţii de pe malurile Bosforului, ce a păstorit Biserica lui Hristos între anii 582 şi 595. Înainte de a intra în clerul bisericesc fusese lucrător de aur. Trecând la cele veşnice Patriarhul Eutihie al Constantinopolului, a fost ales cu voia lui Dumnezeu fericitul Ioan în locul aceluia. Însă, la început, Ioan nu dorea acest lucru, considerându-se nevrednic de o asemenea cinste, până ce a văzut o vedenie înfricoşătoare. De o parte vedea cum marea se înălţa până la cer şi era un cuptor înspăimântător cu mult foc. 

Iar pe de altă parte, mulţime de îngeri grăind astfel către dânsul: „Nu primeşti scaunul? Altul va fi, iar tu vei fi muncit de noi toţi”. Unele ca acestea zicându-i îngerii, s-a supus şi astfel a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Sfântul Ierarh Ioan se nevoia mult, postind foarte aspru în toate zilele vieţii sale, de aceea a şi fost numit „Postitorul”. El mânca o singură dată pe săptămână puţine verdeţuri, se ruga mult, dormea puţin şi era mult milostiv faţă de săraci, faţă de văduve şi de orfani. De aceea, s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Sfântul Ioan Postitorul este primul Patriarh de Constantinopol care a primit numele de „Patriarh Ecumenic”. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

2
DorohoiNews.ro, 02-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro