Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

3

Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara s-au nevoit în jurul anului 1600, în munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe Valea Oltului. Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al 16-lea din părinţi credincioşi. De tânăr, a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi după câţiva ani a plecat să se nevoiască în pustie. Moaştele sale se află în biserica Mănăstirii Stânişoara. 

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor 16 şi 17. La fragedă vârstă a intrat în cinul monahal şi, săpându-şi o peşteră în Muntele Sălbaticul, s-a nevoit acolo vreme de 40 de ani. O parte din moaştele sale, care au fost descoperite în acea peşteră, au fost împărţite de credincioşi, iar peştera, ce i-a fost oarecând chilie, este loc de închinare până astăzi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016. 

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte şi pe Sfântul Antim, care a fost Episcop al Nicomidiei între anii 284 şi 303, trăind pe vremea cumplitei prigoane împotriva creştinilor, pe timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian. La începutul persecuţiei a stat în satul Seman, de unde îi întărea pe creştini prin trimişi sau prin scrisori. Dar, venind şi ceasul său, s-a dat prins de bunăvoie pentru mărturisirea lui Hristos. Întâlnindu-se cu ostaşii călări trimişi să-l prindă şi întrebat fiind unde se află Antim, învăţătorul creştinilor, el le-a răspuns că îl va da în mâinile lor după ce ei se vor odihni. Şi le-a pus înainte mâncare şi le-a făcut ospăţ după putere, cu dragoste cinstindu-i, apoi s-a arătat lor pe sine că este Antim. Văzând acestea, ostaşii s-au mirat şi nu i-au făcut nici un rău, apoi, ajungând la un râu, s-au botezat. Sfântul Antim i-a învăţat pe ei să spună adevărul împăratului, deoarece dorea să moară pentru Hristos. Deci, stând înaintea lui Maximian, a mărturisit credinţa sa, şi pentru aceasta împăratul i-a tăiat capul. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

3
DorohoiNews.ro, 03-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro