Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Memorialul Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează pe 12 septembrie 2025, începând cu ora 12:00, activități de promovare a patrimoniului în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția septembrie 2025. 

În Amfiteatrul Laurențiu Ulici, în parteneriat cu Colegiul Economic „Octav Onicescu”, începând cu ora 12:30, va avea loc proiecția Case din Botoșani – „Marele drum al copilăriei” – Octav Onicescu prin care Memorialul Ipotești și-a propus să reconstituie, prin imagini, drumul matematicianului Octav Onicescu (n. 20 august 1892, Botoșani ‒ d. 19 august 1983, București) de la casa copilăriei sale spre Școala „Marchian”, în care a urmat cursurile primare, și spre Liceul „A.T.Laurian”, unde a urmat cursurile gimnaziale și liceale. „Marele drum al copilăriei” este descris de Octav Onicescu în primul volum al Memoriilor sale. Autorul a însoțit descrierile cu o schiță a acestui traseu, pe care Memorialul Ipotești a încercat să-l reproducă cât mai exact cu putință. Fotografiile au fost realizate de fotograful Dan Mocrei, filmarea cu drona – de Andrei Boicu. Cezar Amitroaie este vocea matematicianului pe parcursul acestui drum, în care trecutul se împletește cu viitorul.

Pe aleea din preajma Casei memoriale, începând cu data de 12 septembrie, ora 12:00, va fi deschisă expoziția foto-documentară Viitorul din trecut. Expoziția reconstituie, din imagini, documente de epocă și extrase din presa vremii, istoricul casei ce a aparținut familiei Eminovici. Casa, parctic, dispăruse în anul 1924 când proprietara de atunci a moșiei, Maria Papadopol, a încercat consolidarea ei, încercare eșuată, așa cum o dovedesc și cele patru fotografii făcute în prima parte a secolului trecut. Comunitatea botoșăneană și autoritățile locale au fost mobilizate printr-o amplă campanie în presă, de durată, pentru a participa la refacerea casei,în vederea înființării unui muzeu dedicat lui Mihai Eminescu, și la consolidarea Bisericuței ce a aparținut familiei. Din relatările presei, obiectivele stabilite au fost realizate abia în anul 1940, când a fost inaugurată casa-muzeu și sfințită noua biserică votivă. Reconstruirea casei în varianta cât mai apropiată de originalul dispărut s-a făcut la finalul anilor 70, în baza proiectului realizat de un colectival Institutului „Ion Mincu” București, coordonat de arhitecții Cornel Dumitrescu și Virgil Polizu. Despre aceste lucruri povestesc cele 8 panouri din expoziție, care conțin con QR. Ela Nistor, actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, va lectura, pentru publicul spectator, din documentele reproduse în expoziția stradală.

Începând cu ora 12:00, în parteneriat cu Colegiul „A.T. Laurian”, va avea loc proiectul educațional, Cuvintele-ferestre și uși de patrimoniu.

Elevii sunt invitați să participe la un tur ghidat, unde vor descoperi istoria casei Papadopol și rolul ei în contextul cultural botoșănean. Se va  pune accent pe elementele arhitecturale (ferestrele și ușile) ca metafore ale timpului – fereastra ca privire spre trecut, ușa ca deschidere spre viitor.

Turul va fi urmat de un atelier de scriere creativă: „Ferestre și uși, trecut și viitor”. Elevii sunt invitați să scrie texte (eseuri scurte, poezii, mini-povești) pornind de la imaginea unei ferestre și a unei uși.

Invităm doritorii să participe la activitățile anunțate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 12-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro