Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ibanesti_Dealul Magurii_003

14 septembrie 2025 a rămas în istoria comunei Ibănești drept ziua în care comunitatea și-a ridicat privirea spre cer. ”Monumentul Cruce,,, o construcție grandioasă dedicată Slavei lui Dumnezeu și eroilor neamului, a fost sfințit în cadrul unei ceremonii de o solemnitate aparte.

Crucea monumentală de pe Dealul Măgurii a fost începută în septembrie 2023 și finalizată în 2025. Structura metalică cântărește aproximativ 100.000 de kilograme, dintre care 2.000 kg reprezintă doar șuruburile de fixare. Cu o înălțime de 42,45 metri și iluminată de 200 de corpuri LED, crucea domină împrejurimile și a devenit un simbol vizibil de la mari distanțe, menit să vegheze asupra locului și oamenilor.

Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor impresionant de preoți, în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cu participarea Protopopului Protopopiatului Dorohoi, în prezența a sute de credincioși care au dorit să trăiască împreună această zi unică de înălțare sufletească.

Ceremonia a reunit numeroase personalități și reprezentanți ai instituțiilor locale și județene: domnul Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, domnul prefect Dan Nechifor, reprezentant al Prefecturii, domnul inspector general prof. Bogdan Suruciuc, din partea Inspectoratului Școlar Județean, alături de cadre militare din partea Batalionului 335 „Alexandru cel Bun”, Centrului Militar Județean, Depozitului 33 Materiale Tehnice „Moldova”, precum și de reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției Rutiere Județene și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, respectiv membri ai Asociației Cultului Eroilor.

Un rol deosebit a avut și domnul Locotenent colonel Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Botoșani, prezent alături de militarii săi la acest moment istoric.

De asemenea, un moment de mare solemnitate l-a constituit defilarea Batalionului 335 „Alexandru cel Bun” cu drapelul de luptă, imagine care a adăugat măreție întregii sărbători.

Primarul comunei Ibănești, ing. Romică Magopeț, a transmis un mesaj de recunoștință și speranță: „Mulțumesc tuturor pentru sprijin, pentru prezență și pentru emoția împărtășită. Astăzi, Ibăneștiul și-a ridicat privirea spre cer și a lăsat generațiilor viitoare un semn de credință, demnitate și speranță. Crucea de pe Măgură va veghea de acum înainte asupra noastră și a urmașilor noștri.”

Ziua de 14 septembrie 2025 nu a fost doar o sărbătoare locală, ci un reper istoric pentru întreaga comunitate ibăneșteană. Crucea de pe Măgură rămâne de acum înainte un monument al credinței, al unității și al demnității, un semn de recunoștință față de trecut și un far de speranță pentru viitor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ibanesti_Dealul Magurii_003Ibanesti_Dealul Magurii_001Ibanesti_Dealul Magurii_002Ibanesti_Dealul Magurii_004Ibanesti_Dealul Magurii_005Ibanesti_Dealul Magurii_006Ibanesti_Dealul Magurii_007Ibanesti_Dealul Magurii_008Ibanesti_Dealul Magurii_009Ibanesti_Dealul Magurii_010Ibanesti_Dealul Magurii_011Ibanesti_Dealul Magurii_012Ibanesti_Dealul Magurii_013Ibanesti_Dealul Magurii_014Ibanesti_Dealul Magurii_015Ibanesti_Dealul Magurii_016Ibanesti_Dealul Magurii_017Ibanesti_Dealul Magurii_018Ibanesti_Dealul Magurii_019Ibanesti_Dealul Magurii_020Ibanesti_Dealul Magurii_021Ibanesti_Dealul Magurii_022Ibanesti_Dealul Magurii_023Ibanesti_Dealul Magurii_024
DorohoiNews.ro, 15-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro