Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Biblioteca Municipală Dorohoi a organizat joi, 25 septembrie 2025, un eveniment special dedicat lecturii: „Maratonul de citit". Inițiativa a adunat cititori de toate vârstele, fiecare venind cu propria carte, într-o atmosferă prietenoasă, cu pături, gustări, băuturi și voie bună.
Scopul principal al întâlnirii nu a fost doar acela de a celebra plăcerea lecturii, ci și de a promova campania de donații pentru îmbogățirea fondului de carte al bibliotecii, secțiunea adulți.
Organizatorii au transmis că sunt mulțumiți de rezultate până acum:
„Oricum am reușit să strângem multe cărți. Încă nu avem suma finală, dar ne apropiem în jur de 500 de cărți. Noi nu ne-am pierdut entuziasmul. Important este că s-au strâns cărți, chiar dacă nu sunt mii. Campania va continua chiar dacă am depășit termenul, care oricum era orientativ, ne dorim să ne extindem.”
Un rol important l-au avut voluntarii implicați în desfășurarea evenimentului, care transmit un mesaj de încurajare către tineri: sunt așteptați să participe în număr cât mai mare la activitățile bibliotecii. Energia și entuziasmul lor pot face diferența și pot da un plus de viață comunității de cititori.
Maratonul de citit a fost o ocazie frumoasă de a aduce oamenii împreună în jurul cărților și de a reaminti cât de importantă este lectura în viața de zi cu zi.
Biblioteca Municipală Dorohoi le mulțumește tuturor celor care au participat și îi încurajează pe doritori să continue să doneze cărți. Fiecare carte în plus înseamnă o resursă nouă pentru cititorii din oraș. (Casiana A.)
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.