Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

12887517_10207386614816549_590380285_o

În această săptămână sunteți așteptați la Teatrul „Vasilache” să vizionaţi  spectacolul „Cei trei purceluşi”. în zilele de: joi, 2 octombrie 2025, de la ora 18:00 şi duminică, 5 octombrie 2025, de la orele 11:00 și 12:30!

„Cei trei purceluşi”, este un spectacol transpusă în scenă de regizorul Valentin Dobrescu, după o idee de Van Gool. Text şi regie artistică: Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, muzica compusă de Constantin Panaite.

Din distribuţie fac parte îndrăgiţii actori: Andrei Bordianu, Andrei Iurescu, Ana Apetrei, Marius Rusu, Anamaria Chelaru, Alin Gheorghiu, Florin Iftode, Adelina Cojocariu, Pavel Petraşi.

„Cunoaşteţi povestea celor trei purceluşi? E scurtă. Trei purceluşi pleacă de acasă şi îşi fac câte o căsuţă. Primul din paie, al doilea din lemn iar al treilea din piatră. Vine lupul, care vrea să-i mănânce, şi suflă peste căsuţa primului porcuşor şi o dărâmă. Porcuşorul fuge şi se ascunde la fratele său, cel care avea căsuţa din lemn. Vine iar lupul şi suflă şi peste această căsuţă şi o dărâmă. Porcuşorii fug. Ajung la al treilea. Vine lupul şi suflă dar nu mai poate distruge căsuţa… Oare aşa a fost? Povestea nu pare veridică. De ce lupul nu s-a dus să mănânce nişte oi? De ce îi urmăreşte pe cei trei purceluşi? De ce au plecat de acasă cei trei purceluşi? De ce îşi fac astfel de căsuţe? De unde ştiu sa construiască? Dacă şi voi v-aţi pus aceste întrebări şi nu le-aţi găsit răspunsurile veniţi la noi şi le veţi afla”… (Valentin Dobrescu, regizor)

Vă invităm să vizionaţi un spectacol cu actori şi păpuşi dinamic, antrenant, muzical. Cu siguranţă va fi pe placul celor mici!

Recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 10 ani.

Preţ bilet 20 lei

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

12887517_10207386614816549_590380285_o12894291_10207386616696596_390044874_oafis Cei trei purceluși 2020
DorohoiNews.ro, 01-10-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro