Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Miercuri, 22 octombrie, la ora 14:00, Cojocariu Evelina-Iuliana a celebrat lansarea primului său volum, intitulat „În depărtările sufletului meu” la Biblioteca Municipală Dorohoi.
Evelina susține că „oamenii cresc din durere”, astfel încât cartea conturează, prin versuri, ambele perioade din viața ei, surprinzând prin a sa vulnerabilitate atât răul, cât și binele. „Să iubiți cu tot ceea ce sunteți, chiar dacă riscați să pierdeți totul” sunt cuvintele Evelinei către cititorii noii sale cărți.
Debutanta scriitoare a intrat într-un dialog cu participanții, care a răspuns întrebărilor și a împărtășit trăirile personale:
De ce poezii și nu proză?
„Nu știu sincer, din ce îmi aduc aminte, în prima seara când am început să scriu, tot ceea ce scriam îmi iesea în rime. Cred ca de acolo a început totul.”
Ce te-a determinat să scrii poezii?
„Am început să scriu poezii pentru faptul că preferam să nu vorbesc cu cineva, să povestesc lucrurile acestea prea importante despre mine. Consideram că e mai bine să mă exprim prin tăcerea poeziilor mele care erau postate și poate erau citite de cineva. În general nu-mi plăcea să mă deschid persoanelor. Am făcut asta la un moment dat și am regretat. De aici a pornit totul. Nu am început să scriu poeziile în perioada în care eram fericita, dar, pentru că povestea a continuat, sunt și poezii fericite. Fiecare poezie m-a ajutat foarte mult, să pot să o recitesc în momentele în care simțeam că nu mai simt nimic. Le reciteam și vedeam ce trăiam atunci. Până la un moment dat am regretat lucrurile, îmi părea rău și îmi era dor de fiecare amintire, de fiecare cuvânt de pe fiecare rând. La momentul actual nu mai exista nici o urma de dor pentru orice cuvânt din poeziile mele.”
De ce ai optat pentru acest titlu, respectiv această copertă?
„Indiferent de cât de grea a fost povestea și cât de urat a fost finalul, undeva în depărtările sufletului meu va avea un loc mereu. Coperta nu are o semnificație atât de importantă. Am avut mai multe variante, dar pe aceasta am simțit să o aleg. Cred că, uitându-mă acum, simbolizează că indiferent din greutățile prin care treci, la final tot poți să înflorești.”
Ce mesaj ai vrut să transmiți cititorilor prin această carte?
„Nu putem înflori dacă avem doar apă sau doar soare, ci ne trebuie ambele.”
Care a fost o provocare în scrierea cartii și cum ai reușit să o depășești?
„Cred că scrisul poeziilor în timpul perioadei mele nu tocmai bune și de a le pune în carte. De ideea că aș fi judecată de cei care o să citească: de modul în care m-am comportat eu, de cum am gândit. Asta cred că a fost cea mai grea parte. Cu toate că cu toții facem greșeli, ne judecăm unii pe alții. Acum consider că nu m-a putut impiedica nimeni și nimic din a realiza asta.”
Prin aceste poezii, Evelina dă speranță celor care se simt pierduți, împărtășind intr-un mod pur și adevărat etapele vindecării și cunoașterii de sine. (Alecsandra P., Alexia S.)
Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.