Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Afis Expoziție Victor Hreniuc

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, continuă seria de activități culturale din anul 2025 cu organizarea unei expoziții cu genericul„Galeria pictorilor botoșăneni la Ipotești”, având la bază lucrări din propriul patrimoniu și din colecția particulară a pictorului Victor Hreniuc.

Adrian Silvan Ionescu scria despre Victor Hreniuc: „Artistul este un magician al sinesteziilor, căci prin compozițiile sale reușește să sugereze parfumul câmpurilor, mirosul specific al gospodăriilor țărănești din Țara de Sus, sunetele acestora ca și acordurile doinite pe un caval de nuanță de lamentă ce însoțesc glasul unui bard autohton”.

Născut în data de 10 aprilie 1942 la Milișăuți, Suceava, Victor Hreniuc  a absolvit Facultatea de Arte Plastice în anul 1969, clasa prof. Dan Hatmanu, din cadrul Institutului Pedagogic Iași. În 1981 și-a desăvârșit pregătirea profesională absolvind Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Facultatea de Muzeologie – Arte Plastice.

Între 1970 și 2013, pictorul Victor Hreniuc a expus constant în cadrul Cenaclului U.A.P. Botoșani și în alte centre culturale ale Moldovei. A organizat și a participat la Taberele naționale de pictură și grafică din Ipotești și Agafton în perioada 1994-2005. În 2009 a participat la Tabăra de creație România - Ucraina - Sucevița. Este realizator de coperți și ilustrații de carte (8 volume de poezii și proză).

A avut numeroase expoziții personale și de grup. Lucrările sale se află în colecții particulare din Anglia, Canada, Franța, Japonia, Germania, Grecia, U.S.A., Brazilia etc. și în colecții muzeale din Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Chișinău, Cernăuți.

În calitate de profesor de pictură – grafică de peste 50 de ani la Școala de Arte Botoșani a obținut peste 100 de premii și distincții internaționale.

Vernisajul expoziției „File din povestea naturii – Victor Hreniuc” va avea loc în data de 14 noiembrie 2025, orele 12.00, în Sala Portaluri din cadrul Muzeului Tematic „Mihai Eminescu”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Afis Expoziție Victor Hreniuc
DorohoiNews.ro, 12-11-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Apartament 3 camere

dorohoinews.ro
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație sau ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro