Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

23

Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la sfânta biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredinţat slujirii preoţeşti. A trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab (1632-1654) şi a Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). 

La vârsta de 64 de ani, cu binecuvântarea Episcopului Ştefan al Râmnicului (1673-1693), a îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Sărăcineşti, primind numele de Antonie. Dorind să sporească în nevoinţe, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru, care se afla în părăsire. Schitul Iezeru ¬fusese întemeiat de sihaştri în -secolul al 14-lea, apoi refăcut în secolul al 16-lea de domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1554). 

Făcând ascultare faţă de arhi¬ereul său, după ce a reînnoit sfântul lăcaş de rugăciune, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râmnicului, Sfântul Antonie a mers în pustie, unde se nevoia într-o peşteră săpată de el însuşi. Acolo s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Însă diavolul i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit sfântul cu harul lui Dumnezeu. Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său pentru înfrânare, mânca odată în zi doar pâine, bea puţină apă şi nu dormea pe pat, ci stătea pentru osteneală rezemat de nişte pietre. 

A trecut la Domnul în anul 1720. Ţinând seama de viaţa şi de nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

23
DorohoiNews.ro, 23-11-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro