Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Conferinta Corlateni_001

În atmosfera senină a zilei de 8 decembrie a.c., preoții Protopopiatului Dorohoi s-au reunit la Parohia „Sfântul Nicolae” Corlăteni pentru conferința preoțească semestrială, desfășurată sub binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Întâlnirea a fost deschisă prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, slujită în biserica parohială de un sobor de preoți, din care au făcut parte: P.C. Pr. Petru Ciobanu, inspector eparhial, P.C. Pr. Apetrei Ionuț-Ștefan, protopop al Protopopiatului Dorohoi, P.C. Pr. Bogdan Ștefan Mihai, misionar protopopesc, P.C.Prof. Budacă Teodor Cătălin și preotul paroh Constantin Berbeci, gazda întâlnirii. Răspunsurile liturgice au fost oferite cu multă dăruire de membrii Corului Protopopesc „Ecclesia”, coordonați de profesorul Răzvan Gabriel Sarafim, responsabil cu organizarea cântării la strană în cadrul Protopopiatului Dorohoi.

La finalul slujbei, P.C. Pr. Petru Buzenche, de la Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” Smârdan, a fost hirotesit întru duhovnic, moment în care Preasfințitul Nichifor a rostit un cuvânt de binecuvântare, subliniind frumusețea și responsabilitatea slujirii inimilor omenești.

După Sfânta Liturghie, lucrările întâlnirii s-au desfășurat într-o atmosferă de comuniune și deschidere frățească. Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria de a fi împreună cu preoții din această parte a eparhiei, oferind totodată câteva repere privind tema pusă în discuție.

P.C. Preot Profesor Budacă Teodor Cătălin a susținut referatul cu titlul:
„Meşteşugul călăuzirii duhovnicești. Exemple pastorale din îndrumarea duhovnicească a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria”. În cuvinte limpezi și pline de substanță duhovnicească, părintele a evocat discreția, discernământul și delicatețea sfaturilor celor doi mari duhovnici ai monahismului românesc.

În partea a doua a întâlnirii, Preasfinția Sa a avut un dialog deschis cu preoții participanți. Au fost analizate: stadiul lucrărilor de construcție sau reabilitare de la diferite parohii, dinamica vizitelor și slujbelor arhierești, activitățile misionare, catehetice și sociale desfășurate în comunitățile parohiale, precum și provocările specifice parohiilor mici sau rurale, unde numărul credincioșilor este adesea redus.

De asemenea, s-a discutat despre administrarea terenurilor agricole aflate în grija unor parohii și despre modul în care acestea pot fi gestionate în folosul comunităților.

La final, Părintele Constantin Berbeci, parohul bisericii „Sfântul Nicolae” Corlăteni, a mulțumit Preasfințitului Nichifor și tuturor preoților prezenți pentru bucuria comuniunii, pentru cuvântul ziditor și pentru împărtășirea de experiență pastorală.

Întâlnirea s-a încheiat într-un duh de pace, cu nădejdea sporirii în lucrarea pastorală și duhovnicească a fiecărui slujitor al Sfântului Altar. Pr. Silviu Ionuț Butnariu (Parohia „Adormirea Maicii Domnului - Prelipca”)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Conferinta Corlateni_001Conferinta Corlateni_002Conferinta Corlateni_003Conferinta Corlateni_004Conferinta Corlateni_005Conferinta Corlateni_006Conferinta Corlateni_007Conferinta Corlateni_008
DorohoiNews.ro, 09-12-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro