O nouă ediție a Festivalului Național „Mărțișor Dorohoian” încheiată cu succes pe scena Cinematografului Melodia

8 mar. 2026, Cultura
O nouă ediție a Festivalului Național „Mărțișor Dorohoian” încheiată cu succes pe scena Cinematografului Melodia

Ediția a 42-a a Festivalului Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian” a debutat vineri, 6 martie 2026, pe scena Cinematografului Melodia. În concurs au intrat 31 de concurenți, la cele trei categorii de vârstă, 10-14 ani, 15-19 ani și 20-29 de ani.

Concurenții au fost evaluați de un juriu compus din Viorel Gavrilă, maestru dirijor și compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, Marcel Dupu, directorul Clubului Copiilor Dorohoi, membru în Corpul Național al Experților în managementul educațional, profesorul Moshe Blănaru, Mădălina Omania, profesor de canto, solistă vocală, fostă concurentă la Vocea României și absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” și OVI, cântăreț și compozitor român care a reprezentat România la EUROVISION 2010, într-un duet cu Paula Seling.

La finalul primei seri, Festivalul s-a încheiat cu un minirecital al lui OVI, deschis cu melodia IMAGINE a lui John Lennon.

În cea de-a doua zi de Festival, spectacolul a început la ora 17:00 și a debutat cu GALA CONCURSULUI MĂRȚIȘOR DOROHOIAN. Seara festivă i-a avut ca invitați pe Fecioru Miruna - Ioana – câștigătoarea Trofeului „Mărțișor Dorohoian” Ediția 2025 și cunoscuta artistă și compozitoare, PAULA SELING.

FESTIVALUL NAȚIONAL de MUZICĂ UȘOARĂ ROMÂNEASCĂ „MĂRȚIȘOR DOROHOIAN” Ediția 2026 este organizat de Primăria Municipiului Dorohoi, prin Casa Municipală de Cultură, în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, fiind înscris în calendarul oficial al manifestărilor culturale ale municipiului Dorohoi.

Sursa: DorohoiNews.ro