Cea de-a treia Duminică din Sfântul și Marele Post al Paștilor mai este numită și „Duminica Sfintei Cruci”. De ce a rânduit Biserica pomenirea Crucii la mijlocul acestui Post?
Rostul și înțelesul duhovnicesc al prăznuirii stă în faptul că fiecare dintre noi trebuie să ne asumăm Crucea, nu doar în această perioadă, ci pe parcursul întregii vieți, răstignind orice păcat din inima noastră, pentru a ne face vrednici să Îl primim, cu bucurie, pe Hristos Cel Înviat din morți.
Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că, așa cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieții, tot astfel, în mijlocul Postului Mare avem și noi sărbătoarea Sfintei Cruci celei de viață făcătoare.
În „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, ieromonahul Macarie Simonopetritul consemnează că, într-un manuscris de la Ierusalim din secolul al XIII-lea, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. Astfel, el completează sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, dar şi pe cea a procesiunii Crucii din 1 august, care ne amintește de victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Crucii la Ierusalim, în anul 630.
Unii istorici bisericești susțin că această cinstire a Sfintei Cruci la jumătatea Postului Paștilor ar avea la origine mutarea, de la Ierusalim la Apamea (Siria), a unui fragment din Crucea Răstignirii. Acesta a fost trimis de către Arhiepiscopul Ierusalimului de atunci, confratelui său Alpheios, Episcopul Apameei, pentru a-l ajuta în construirea unei biserici.
Conform rânduielii liturgice, în cadrul Utreniei de astăzi, după Doxologia Mare, Sfânta Cruce este purtată într-o procesiune și adusă în mijlocul Bisericii pe un tetrapod, spre închinare, în timp ce strana cântă de trei ori Troparul Sfintei Cruci, apoi imnul „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudam și o slăvim”.
