A cincea duminică din Sfântul și Marele Post al Paștilor mai este numită și Duminica Sfintei Maria Egipteanca – pildă a pocăinței și a ridicării omului din păcat prin smerenie și prin post.

Sfânta Maria Egipteanca este pomenită în această zi cu scopul de a ține trează râvna credincioşilor și pentru a le arăta acestora că virtuţile cu care ei sunt chemaţi să-şi împodobească sufletele pe toată perioada postului au fost împlinite, mai întâi, de către toți sfinţii Bisericii: „Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, preacuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca în credinţă şi în dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări” (Triod, Utrenia Duminicii a cincea din Postul Mare).

De obicei, pomenirea Sfintei Maria Egipteanca se face pe 1 aprilie. Prăznuirea aceasta specială a Sfintei Maria Egipteanca a apărut începând chiar din secolul al XI-lea, deși această instituire nu a fost de la început una generală în tot spațiul creștin. 

Pericopa evanghelică a celei de-a cincea Duminici este plină de înţelesuri duhovniceşti pentru viaţa noastră, iar în cultul Bisericii pocăința Sfintei Maria Egipteanca este considerată ca fiind un adevărat chip al pocăinței și al răstignirii duhovniceşti.

Originară din Egipt, Sfânta Maria a dus, până la un moment dat, o viață de desfrânată. Dorința ei era de a corupe cât mai mulți bărbați, pentru a-și satisface plăcerile trupești. Timp de 17 ani a trăit în desfrânare, iar într-o zi, pe când se adunaseră mulți oameni să meargă la Ierusalim, pe vremea închinării la lemnul Cinstitei Cruci, a cerut și ea să meargă împreună cu tinerii, pe drum continuând să păcătuiască.

Ajunsă în fața cinstitei Biserici, ceva nevăzut o oprea să intre în lăcașul de închinare și, înțelegând că pricina era viața sa păcătoasă, s-a rugat la icoana Maicii Domnului, promițând că dacă va fi lăsată să intre își va schimba viața și va trăi în curăție.

Fiindu-i împlinită rugăciunea, Sfânta Maria a trecut Iordanul și s-a nevoit în post și rugăciune timp de 47 ani în pustie, fiind înconjurată de îngeri și înălțată în sus, în timpul rugăciunilor sale. Lupta cu diavolii și cu patimile era atât de puternică, încât adesea sfânta se punea la pământ și nu se mișca, până când nu se risipea ispita. Sfântul Cuvios Zosima, cel care a găsit-o spre finalul vieții sale și a împărtășit-o, a fost și cel care i-a îngropat trupul în pustie, în secolul al V-lea.

Învățăm, așadar, de la Sfânta Maria Egipteanca, că drumul vieții noastre trebuie să aibă sens unic: dinspre Egiptul păcatului, al morţii şi al sclaviei, spre Ierusalimul Învierii și al Împărăţiei lui Hristos, ghidați fiind de cele patru puncte cardinale ale vieții creștine – dragostea de Dumnezeu, smerenia, milostenia și pocăința – și de un singur indicator: Crucea cea de viaţă dătătoare a Mântuitorului.

Să avem și noi puterea și curajul Sfintei Maria Egipteanca de a parcurge acest drum, ajungând să fim, în cele din urmă, cetăţeni „cu acte în regulă” ai Ierusalimului ceresc!

GALERIE FOTO