Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seara duhovniceasca 1

«La orice intalnire de acest fel trebuie sa transmiti CUVANTUL, care este Dumnezeu intrupat. Iar CUVANTUL nu poate fi contestat, deoarece HRISTOS s-a intrupat, pentru a da credibilitate, iar acesta e tema centrala din aceasta seara. Acelasi CUVANT s-a rastignit, intr-un mod unic, cu bratele deschise si aceasta pentru ca suntem importanti, inaintea lui Dumnezeu, fiind asemanati cu niste faclii. De aceea, crestinul trebuie sa fie asa cum vrea Dumnezeu, iar crucea este un fel de declaratie de dragoste, chemand la reinnoire launtrica.»

Am citat din cuvantul de deschidere a Ciclului de Conferinte pascale, aflat la a V-a editie, «Intalniri de suflet», prezentat de Protos. Hrisostom Radasanu, consilier al sectorului de invatamant din cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Prima tema, care a purtat titlul «Tinere, i-ati crucea ta si vin-o dupa Mine» a fost sustinuta joi 15 martie 2012 in Sala Teatrului dorohoian, fiind prezenta o numeroasa asistenta: slujitori ai bisericii, elevi, cadre didactice, doritori de cunoasterea invataturilor biblice. Centrul de interes al primei expuneri l-a constituit Psalmul 72, care a fost insotit de comentarii extrem de pertinente, cu trimiteri interdisciplinare si abordari din vaste domenii ale cunoasterii umane, cu invataminte si pasaje biblice care au constituit pretextul dezbaterilor si raspunsurilor la intrebari, de la finalul acestui popas spiritual. Seria de trei conferinte va continua si in urmatoarele doua saptamani, in fiecare zi de joi, pe diferite abordari tematice.

«Gustati si vedeti ce bun este Domnul», joi 22 martie, ora 17:00, 2012 - invitat Pr. Ic. Stavr. Marian Timofte, consilier sectorul administrativ bisericesc al Mitropoliei Moldovei si Bucuvinei si preot de caritate la Spitalul Sf. Spiridon Iasi si «Postul – jertfa pentru Hristos», joi 29 martie, ora 17:00, 2012 – invitat Pr. Prof. Constantin Mosor.

«Prezentarile fac parte din Proiectul Cultural – Misionar CONFERINTE DUHOVNICESTI ce are ca obiective: analiza problemelor lumii contemporane in lumina invataturilor crestine, aplicarea invataturilor din credinta ortodoxa in situatii concrete din viata tinerilor, cunoasterea si promovarea valorilor crestine. Acesta, are ca grup tinta elevii si cadrele didactice din Dorohoi si s-a concretizat intr-un protocol incheiat intre A.T.O.R, filiala Dorohoi, prin Departamentul de misiune si activitate cu tinerii, Protopopiatul Dorohoi (Pr. Protopop Ciprian Ciurciun), Casa Municipala de Cultura Dorohoi (Dir. Valuta Murariu), Seminarul Teologic «Sf. Ioan Iacob» Dorohoi (Dir. Pr. Constantin Muha)», ne-a precizat Pr. Ionut Stefan Apetrei, coordonatorul proiectului, care a conchis: «Suntem intr-o perioada deosebita, in Postul Mare, unul din momentele cele mai frumoase din an, fiind indemnati sa ne indreptam cugetul spre Dumnezeu. Aceste intalniri duhovnicesti sunt ocazii minunate, care se adreseaza sufletului si ne bucura audienta apreciabila, din aceasta seara.» (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seara duhovniceasca 1Seara duhovniceasca 2Seara duhovniceasca 3Seara duhovniceasca 4
DorohoiNews.ro, 16-03-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro