Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

carte

În miez de noapte, încă simte că ceva este în spatele său, ceva ce se apropie, până ce s-a lipit de el. Somnoros, se mişcă un pic apoi revine la somnul lui. Încă este friguros, şi dorinţa lui de căldură creşte. S-a mişcat puţin, spunând: „Of, nu pot dormi !” şi s-a întors la îmbrăţişarea pernei lui, care a început să se mişte, parcă ceva se mişca prin ea.
         
O adiere de vânt călduţ, o briză caldă pătrunde pe partea din spate a gâtului; i-a plăcut acel sentiment, a vrut să persiste această briză, dar şi-a amintit că munca îl aşteaptă mâine şi mai sunt doar câteva ore până ce răsare soarele.
         
Câteva momente mai târziu, a simţit o linişte completă; s-a gândit că asta ar fi şansa lui să doarmă. Dar şi-a amintit de ea, şi-a imaginat lacrimile ei şi cum el i-a respins îmbrăţişarea de atâtea ori. Şi-a amintit câte a îndurat ea ca să-l facă fericit şi la cât de multe lucruri a renunţat pentru a-l satisface. Şi-a amintit de iarna trecută, când s-au întâlnit  pentru ultima dată: cât a fost de caldă acea iarnă, când el suferea de frig şi se întorcea acasă repede, se învelea cu aceleaşi pătură, se uita la ea înainte s-o îmbrăţişeze, contempla chipul ei şi plutea în ochii ei, înainte să se înece în ei...
         
Da, în fiecare noapte, se îneca în ochii ei şi, cu un sărut, revenea la viaţă din nou. Cădea acea lacrimă rece exprimând dorul lui, acumulat din ziua despărţirii lor şi alte lacrimi, pentru acele amintiri dragi inimii lui.
         
Cum trec miresmele parfumului pe o rană adâncă strigând şi anunţând revenirea durerii ! Stă închircit în pat şi intră într-o criză de plâns. Simte tremurul din cauza frigului, deşi focul arde cu putere în sobă. S-a ridicat din pat, şi-a şters lacrimile, s-a oprit la fereastra lui cu vederea la sat şi s-a uitat în zare la mormântul ei…
         
Şi mai sunt doar câteva momente până când soarele unei noi zile va răsări, anunţând sfârşitul încă unei nopţi din nopţile acelea lungi şi dureroase de iarnă. Bara Haki Abdulbaki (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

carte
DorohoiNews.ro, 05-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro