Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_01

Studenții Universității „George Enescu” din Iași, împreună cu Asociația Artes, au prezentat liceenilor dorohoieni un spectacol care a avut ca subiect consumul de droguri.

Spectacolul a avut loc ieri, 21 mai, la ora 11:00 și s-a desfășurat în Sala Teatrului din Dorohoi. Studenții ieșeni sunt la al treilea turneu în cadrul proiectului regional „Artă DA, Droguri BA”, care a început în 2009 și se adresează tuturor școlilor din regiunea de nord-est a țării.

„În centrul acestui proiect stă un scenariu pe care îl prezentăm într-un mod cât mai dramatic și teatral. Noi cei de la Universitatea de Arte „George Enescu” și Asociația Artes, care este în cadrul Universității, împreună cu prof. Octavian Jighigiu, colegul meu, am făcut acest proiect. El a gândit regia, iar pe cealaltă parte, noi am reușit să plătim doi regizori bucureșteni care au făcut scenariul acetui spectacol dramatic.  Tot spectacolul nostru începe cu prezentarea acestui scenariu dramatic, prin interpretarea studenților noștri și este urmat de discuții cu elevii, împreună cu partenerul nostru de proiect, Monica Ciolan din cadrul Facultății de Psihologie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, președintele Asociației Artes Conf. univ. dr. Doru Zaharia.

Tot în cadrul acestui proiect se urmărește și crearea unui „Centru Artistic de Dezvoltare Aptitudinală” la Dorohoi care va avea ca obiectiv, ridicarea nivelului cultural și estetic al artei și atragerea viitorilor studenți cu aptitudini pentru această Universitate.

„Noi am venit la Dorohoi și cu gândul de a face un „Centru Artistic de Dezvoltare Aptitudinală” împreună cu autoritatea locală și împreună cu cele două instituții de învățământ, Colegiul Național „Grigore Ghica” și Grupul Școlar „Regina Maria”. Noi vrem să încercăm crearea acestui centru pentru ridicarea nivelului cultural, estetic al artei și pentru a ne atrage studenți la Universitate.”, a mai adăugat pentru Dorohoi News, Doru Zaharia. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Vezi Galerie Foto de la eveniment, Click AICI!

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_01Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_02Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_03Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_07Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_10Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_11Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_15Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_20Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_23Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_27Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_28Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_33Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_35Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_40Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_45Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_46Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_51Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_52Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_57Spectacol de teatru la Sala Teatrului Dorohoi_59
DorohoiNews.ro, 22-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.05.2012 la 17:29

MAi, ce mai lectie. Hai sa fim seriosi. Apa de ploaie. Copiii nostri stiu ce au de facut. Cumpara droguri din fata de la Colegiul International "Ghica". De aia le pleaca echipa la Concursul National. Sa vada cum pot fi stopate porcariile astea. Pacat. Tinerii nu-si dau seama ca-si distrug viitorul cu astfel de "placeri".

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro