Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Concurs istorie 20

Alături de implicarea în alte activităţi cu participare şcolară, 95 de elevi a fost numărul elevilor care au participat la cele trei concursuri care s-au desfăşurat la ediţia din acest an a Zilelor municipiului Dorohoi: Concursul de poezie „Saşa Pană”, Concursul de pictură “Artur Verona” şi Concursul “File din istoria oraşului Dorohoi”, ultimul desfăşurându-se sâmbătă, 6 octombrie 2012.

Şi acest concurs a fost promovat şi sprijinit de Primăria municipiului Dorohoi, Casa Muncicipală de Cultură Dorohoi, dar şi de profesorul pensionar Ilarion Mandachi, unul dintre autorii ultimei monografii a localităţii, lucrare care a constituit suportul evaluării cunoştinţelor elevilor. Concursul de istorie a dezvoltat două dimensiuni: cunoaşterea informaţiilor regăsite în monografia “Gheorghe Grigoraş, Vasile Coţofrei, Ilarion Mandachi, Dorohoi 600. File de monografie, Editura Tipo-And, Dorohoi, 2007” şi dezvoltarea abilitaţilor de a coopera într-un echipaj.

Configuraţia clasamentului pentru competitorii din domeniul istoriei oraşului Dorohoi, în urma jurizării făcute de către un reprezentant al fiecărui liceu participant şi prof. Ilarion Mandachi, este următoarea:
·    Locul I – echipajul Grupului Şcolar “Regina Maria” (coordonator, prof. Tania Amariei);
·    Locul al II-lea – a fost adjudecat de liceenii de la Colegiul Naţional “Grigore Ghica” (prof. Dana Pavel);
·    Locul al III-lea – Seminarul Teologic “Sf. Ioan Iacob” (prof. Cristina Ignat);
·    Locul al IV-lea – Grupul Şcolar “Al. Vlahuţă” (prof. Corina Irimia).

Precizăm şi faptul că acest concurs a fost unul acerb, concurenţii fiind însoţiţi de galerii extreme de motivate, iar desfăşurarea şi decernarea premiilor au avut loc în Sala Teatrului. „Prin acest concurs, aflat la a III-a ediţie, am avut în atenţie redobândirea sentimentului de patriotism, a mândriei de a fi dorohoian, de la vârstele copilăriei şi ale adolescenţei, prin cunoaşterea istoriei locale, a istoriei în general, care trebuie să revină locul de carte de identitate, a unui popor.”, a precizat prof. Ilarion Mandachi, iniţiatorul concursului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Concurs istorie 20Concurs istorie 02Concurs istorie 03Concurs istorie 04Concurs istorie 05Concurs istorie 06Concurs istorie 07Concurs istorie 08Concurs istorie 09Concurs istorie 10Concurs istorie 11Concurs istorie 12Concurs istorie 13Concurs istorie 14Concurs istorie 15Concurs istorie 16Concurs istorie 17Concurs istorie 18Concurs istorie 19Concurs istorie 01
DorohoiNews.ro, 08-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

08.10.2012 la 12:32

bravo, copii!... şi perseverenţă în cunoaşterea istoriei locale...

08.10.2012 la 06:55

felicitari pentru aceste concursuri care tin vie dorinta de cunoastere a istoriei locale. felicitari creeatorilor acestor concursuri,Primarului Dorin Alexandrescu pentru sustinerea care o acorda tinerilor. imi cer scuze dar concursul de istorie e la ed.a III a.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro