Funcţionarii de la Finanţe n-au dreptul să se revolte, au vrut sistem clientelar

18 oct. 2010, Economic
Funcţionarii de la Finanţe n-au dreptul să se revolte, au vrut sistem clientelar

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-o emisiune la Pro TV, că funcţionarii de la Finanţe "nu au dreptul să se revolte".
    "Oamenii aceia nu au dreptul să se revolte pentru că au fost doi miniştri ai Finanţelor, Remeş şi Vlădescu, care s-au întâlnit cu capii finanţelor şi cu sindicatele şi i-a întrebat  nu vreţi să treceţi pe o grilă corectă de salarizare şi să renunţăm la sistemul de stimulente care nu se ştie cât va mai merge?. Iar răspunsul sindicatelor, răspunsul capilor finanţelor din teritoriu şi de la minister a fost: Nu, menţinem sistemul clientelar. Acest sistem de stimulente îi face dependenţi de fiecare director, directoraş, şi şef de serviciu pe subordonaţi", a afirmat şeful statului.
    În opinia şefului statului, protestul de la Ministerul de Finanţe a creat o imagine proastă într-o instituţie extrem de importantă a statului şi a scos la iveală neregulile în sistemul de plăţi.
    "Nu s-a văzut bine (protestul de la Ministerul Finanţelor n.r.), mai ales că a creat o imagine prostă într-o instituţie extrem de importantă: Ministerul de Finanţe. Pe de altă parte, dacă intrăm în fondul problemei, este clar că a mai ieşit la suprafaţă o bubă din aceasta clientelară: stimulentele. Stimulente pentru ce? Pentru nerealizarea venturilor în bugetul de stat sau pentru ce?", a spus preşedintele Băsescu.


Integral pe Realitatea.net

 

Sursa: DorohoiNews.ro