Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

plati

Parlamentul European a votat miercuri acordul la care s-a ajuns cu Consiliul privind stabilirea unui termen de 30 de zile pentru efectuarea plăților plata facturilor. Noile reguli trebuie să asigure că întreprinderile europene mici și mijlocii nu vor mai avea probleme financiare din cauza întârzierii plăților din partea autorităților publice sau a altor companii, susținând astfel continuarea afacerilor, inovația si siguranța locurilor de muncă.
   Ca regulă generală, termenul atât pentru sectorul public cât și pentru cel privat pentru efectuarea plății pentru bunuri sau servicii furnizate va fi de acum înainte de 30 de zile. Negociatorii PE au vizat evitarea vidului legislativ și asigurarea faptului că derogările de la termenul general sunt acceptate numai în condiții speciale.
   Timp de mai mult de un an, Parlamentul a încercat sa obțină reguli mai stricte și mai clare cu privire la termenele de plată. Acordul, prezentat în plen ca un "amendament consolidat" de către Barbara Weiler (S&D, DE), raportoarea Parlamentului, a fost susținut în mare parte de către toate grupările politice și a fost adoptat cu 612 voturi pentru, 12 împotrivă și 21 de abțineri.
"Această directivă va duce la dezvoltarea unei noi culturi a plăților. Scopul nostru a fost acela de a asigura că drepturile întreprinderilor mai mici sunt protejate, pentru a îmbunătăți lichiditatea și a crea un climat mai bun pentru investițiile în crearea de noi locuri de muncă," a spus raportoarea Barbara Weiler în timpul dezbaterii de marți seara. Raportorul a subliniat faptul că intenția Parlamentului nu este în niciun caz aceea ca perioada de implementare să ia doi ani. "Din ianuarie, statele membre ar trebui să înceapă transpunerea în legislația națională," a adăugat Barbara Weiler.
Noile termene de plată
   În ceea ce privește tranzacțiile între companii, termenul general de efectuare a plății este de 30 de zile, atâta timp cât nimic altceva nu este stipulat în contract. Dacă ambele părți sunt de acord, termenul poate fi prelungit până la 60 de zile. Perioada poate fi extinsă chiar mai mult față de termenul de 60 de zile, dacă acordul dintre creditor și debitor este "convenit în mod expres" și dacă prelungirea termenului nu este "foarte injustă" față de creditor.
   Pentru tranzacțiile dintre autoritățile publice și companii, termenul de plată este de 30 de zile. Dacă ambele părți doresc să extindă termenul, acest lucru trebuie să fie convenit în mod expres și „justificat din punct de vedere obiectiv,” luând în considerare natura și caracteristicile contractului.  Deputații europeni au insistat mai ales pentru a asigura că autoritățile publice nu vor putea amâna efectuarea plăților mai mult de 60 de zile.
Dispensa pentru autoritățile publice din sistemul medical
   Statele membre pot alege un termen de plată de până la 60 de zile pentru autoritățile publice din sistemul medical. Aceasta se datorează naturii deosebite a acestor instituții, cum ar fi spitalele, finanțate în mare parte prin rambursarea costurilor prin sistemele de protecție socială.
Dobânzi, măsuri de compensație și perioada de verificare
   Parlamentul a insistat ca Consiliul să accepte o dobândă legală care să reprezinte suma ratei de referință plus cel puțin opt puncte procentuale. Creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă minimă de 40 de euro, aceasta fiind compensația pentru costurile de recuperare.
   Perioada în care se poate asigura compatibilitatea dintre termenii contractuali și bunurile sau serviciile prestate este de 30 de zile. Această perioadă poate fi extinsă în cazul unor contracte mai complexe, însă doar dacă acest lucru este convenit în mod expres, iar prelungirea nu este injustă față de creditor. Parlamentul a ținut sa se asigure că perioada de verificare nu poate fi folosită ca un vid legislativ pentru a întârzia plățile fără ca acest lucru sa fie necesar.
Următorii pași
   În continuare, acordul trebuie să fie adoptat în mod formal de către Consiliu. Noua directivă va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Comunității Europene. Statele membre au doi ani la dispoziție pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

plati
DorohoiNews.ro, 21-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro