Ce coace Parlamentul. Veste îngrijorătoare pentru șoferi. Timbrul de mediu devine taxă pe benzină

10 mai 2016, Economic
Ce coace Parlamentul. Veste îngrijorătoare pentru șoferi. Timbrul de mediu devine taxă pe benzină

Banii pe care îi plătesc românii la înmatricularea mașinii, pentru poluare, ar putea deveni o cotă din impozitul anual sau o parte din prețul carburanților.

După ce a fost pus la plata a sute de milioane de euro în contul taxelor de primă înmatriculare a mașinii, statul se pregătește să schimbe timbrul de mediu în vigoare. Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), István Jakab, a explicat care sunt variantele de lucru în Parlament. Una e ca timbrul să devină rovinietă. Sau, în funcție de gradul de poluare, proprietarii de mașini ar putea achita contravaloarea poluării sub forma unui impozit anual. În fine, o a treia variantă ar fi ca în fiecare litru de carburant șoferii să plătească și o sumă de bani pentru poluare, a declarat István Jakab, citat de Agerpres.

Sursa: DorohoiNews.ro