Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

declaratia-unica

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica, săptămâna viitoare, un formular simplificat pentru direcţionarea unei sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 către entităţile non-profit sau unităţile de cult, informează Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit sursei citate, opţiunea persoanelor fizice privind distribuirea sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019 poate fi exercitată până la data de 25 mai 2020, utilizând oricare dintre formulare, respectiv formularele existente sau formularul unic simplificat.

„Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală elaborează un formular simplificat pentru direcţionarea, către entităţile non-profit sau unităţile de cult, a unei sume din impozitul de venit aferent anului 2019, care va fi publicat săptămâna viitoare şi va putea fi utilizat, opţional, până la termenul de 25 mai, de către contribuabilii care nu şi-au exprimat deja opţiunile. Noul formular vine în întâmpinarea cererilor exprimate de către o parte din societatea civilă şi nu va afecta în niciun fel sumele deja direcţionate prin cele două formulare alternative, care vor putea fi utilizate în continuare, în funcţie de opţiunile fiecăruia", subliniază un comunicat al Ministerului Finanţelor remis luni AGERPRES.

În cursul anului 2019, măsura privind susţinerea entităţilor non-profit, a unităţilor de cult sau acordarea de burse private a fost modificată începând cu veniturile lunii aprilie 2019, astfel încât persoanele fizice care optează pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit utilizează, în prezent, două formulare. Pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2019, formularul 230 aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 50/2019 şi pentru perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2019, formularul 230, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 147/2020, explică MFP.

Cele două formulare se utilizează numai de către contribuabilii care au realizat, în anul 2019, venituri din salarii şi din pensii, precum şi din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă.

„Pentru simplificarea mecanismului de distribuire a sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019, la nivelul MFP şi ANAF, se află în curs de elaborare un formular unic care cuprinde cele două perioade, fără ca acesta să afecteze opţiunile deja exercitate prin utilizarea formularelor 230 existente până la data publicării noului formular simplificat. De asemenea, publicarea noului formular 230 nu exclude posibilitatea utilizării şi depunerii la organul fiscal, în continuare, a formularelor iniţiale, dedicate celor două perioade aferente anului 2019. Astfel, opţiunea persoanelor fizice privind distribuirea sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019 poate fi exercitată până la data de 25 mai 2020, utilizând oricare dintre formulare, respectiv: formularele existente, dedicate celor două perioade, situaţie în care se utilizează câte un formular pentru fiecare perioadă, sau formularul unic simplificat, în care sunt cuprinse cele două perioade". explică MFP.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

declaratia-unica
DorohoiNews.ro, 11-02-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro