Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

carburanti

Preţul motorinei ar putea redeveni în următorii doi ani mai mare decât cel al benzinei.
   Motorina ar putea depăşi în următorii doi ani la preţ benzina, chiar dacă nu cu mult. Preţul carburantului diesel a crescut în UE, în 2010, mai mult decât cel al benzinei şi, pe de altă parte, accizarea benzinei a atins în România nivelul minim impus de UE, în timp ce în cazul motorinei mai sunt aşteptate şi creşteri viitoare. Potrivit înţelegerii cu UE, nivelul accizei la benzină trebuie să ajungă, la expirarea perioadei de tranziţie, la 359 de euro/1.000 de litri (valoare ce va fi atinsă pe 1 ianuarie 2011), iar cel al accizei la motorină la 330 de euro/1.000 de litri, scrie ziare.ro.
   Pe 1 ianuarie 2011 acciza pe motorină va fi de 302 euro/1.000 de litri, ceea ce înseamnă că în perioada 2011-2013 litrul de carburant diesel va deveni mai scump cu 10-15 bani, recuperând diferenţa actuală existentă la pompă de 13 bani, potrivit datelor UE valabile pentru mijlocul lunii decembrie din România. Anul 2010 s-a caracterizat printr-o tendinţă de creştere a preţului motorinei mai accentuată decât în cazul benzinei. Preţul la pompă în România, în monedă naţională, a crescut cu 18,71% în cazul benzinei şi cu 22,62% în cazul carburantului diesel, iar rafinăriile româneşti au vândut (fără accize şi TVA) mai scump benzina cu 24,24% faţă de începutul anului, în timp ce motorina au comercializat-o la un preţ mai mare cu 28,85%. Rafinăriile UE vindeau la jumătatea acestei luni benzina cu 23,91% mai scump faţă de începutul anului şi motorina la un preţ cu 29,78% mai mare faţă de ianuarie 2010.
6 lei litrul la finele anului 2011?
   Dacă specialiştii Finanţelor şi din industria petrolieră sunt rezervaţi să pronosticheze evolu¬ţia preţurilor celor două tipuri de carburanţi, patroni ai benzinăriilor din România cred că motorina se va scumpi mai mult. „Se pare că motorina se va scumpi mai mult deoarece este carburantul folosit de transportatori şi de aici statul poate câştiga mai mulţi bani", spune Ion Tache de la Asociaţia Benzinarilor Particulari din România. Potrivit acestuia transportatorii profesionişti consumă între 60% şi 66% din motorina vândută în România. În altă ordine de idei Ion Tache crede că anul viitor preţul celor două tipuri de carburanţi va sări până la 6 lei pe litru urmare a neimplicării statului şi, în special, a Consiliului Concurenţei în politica de preţuri a rafinăriilor. Andrei Chirilescu, fost director general adjunct al unui important producător şi comerciant de carbu¬ranţi, afirmă că echilibrul pre¬ţurilor dintre benzină şi motorină va fi dat anul viitor de cotaţiile internaţionale, nefiind exclusă posibilitatea de a ne întoarce în 2008, când motorina costa mai mult ca benzina.
De ce s-au scumpit carburanţii în UE
   O privire pe cifrele buletinului de profil al UE arată că România nu este singura ţară afectată de creşterea preţului carburanţilor ca urmare a majorării cotaţiilor la ţiţei, devalorizării monedei (care face importurile de ţiţei mai scumpe) dar şi de politicile speculative ale lanţurilor europene de rafinării. Astfel, importurile de ţiţei s-au scumpit, în 2010, în euro ca urmare a devalorizării monedei unice şi a majorării cotaţiei mondiale a barilului (de la 75 la 85 dolari), cu 22,29%, în timp ce atât benzina cât şi motorina s-au scumpit la poarta rafinăriilor peste acest procentaj (23,91% şi, respectiv, 29,78%). În România preţul în lei al ţiţeiului a crescut pe parcursul anului 2010 cu 25,28%, în timp ce benzina fără accize şi fără TVA, a devenit cu 18,71% mai scumpă, iar motorina cu 22,62%. Ca urmare a faptului că preţul ţiţeiului este responsabil pentru doar 75% din preţul final al carburanţilor, restul fiind cheltuieli de rafinare, marketing, marja de profit, o majorare de 20% a preţului ţiţeiului influenţează aritmetic cu doar 15% preţul produsului final. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

carburanti
DorohoiNews.ro, 21-12-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro