Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

anaf datorii

Vești excelente pentru mii de români. Datoriile acestora vor fi șterse. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Cine sunt persoanele vizate?

Este vorba despre Legea nr. 114/2020, care a fost publicată pe data de 8 iulie în Monitorul Oficial. Aceasta aduce modificări la procedura amnistiției fiscale, reglementate inițial prin OG nr. 6/2019 cu modificări ulterioare.

Consultantul fiscal Adrian Bența a analizat această lege, iar potrivit acestuia, pentru a fi aplicată, trebuie să ne raportăm la reglementările OG nr. 6/2019 și la normele de aplicare pentru aceasta.

Totodatăm consultantul a detaliat și toate modificările noi aduse legii. Potrivit acestuia, există trei mari modificări privind amnistițiile fiscale.

Care sunt noile modificări
Fac obiectul amnistiei fiscale obligațiile bugetare scadente la data de 31 iulie 2020 (anterior, făceau obiectul amnistiei obligațiile bugetare restante cu dată de 31 martie 2020).
Restructurarea obligațiilor bugetare se extinde către toate bugetele aparținând bugetului general consolidat. Se poate aplica amnistia fiscală și pentru obligații bugetare datorate către bugetul local sau bugetul altor instituții și administrații publice.
Solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 31 decembrie 2020.

Un lucru important de știut este că, în cazul în care există contribuabili care au în desfășurare proceduri de aplicare a OG nr. 6/2019, care se referă la datoriile scadente la data de 31 martie 2020, au termen de 10 zile pentru a depune solicitări pentru extinderea amnistiei fiscale, pentru obligațiile scadente la data de 31 iulie 2020.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

anaf datorii
DorohoiNews.ro, 13-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro