Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

anaf

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță modificări în ceea ce privește serviciul Spațiul Privat Virtual prin introducerea unei noi facilități. Conform comunicatului transmis de instituție această facilitate este disponibilă momentan doar în serviciul SPV și nu și pe ghiseul.ro.

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au dezvoltat şi implementat noi facilităţi ale serviciului Spaţiul Privat Virtual prin care se acordă titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozite sau contribuţii evidenţiate în Declaraţia unică, conform unui comunicat al ANAF, transmite Agerpres.

Concret, în noul meniu disponibil în serviciul SPV, pentru accesarea acestei facilităţi, se selectează opţiunea „Plată obligaţii fiscale PF” şi apoi „În numele altei persoane”, se optează pentru „plata obligaţiilor fiscale declarate prin declaraţia unică” (impozit pe venit, contribuţii de asigurări sociale de sănătate/ contribuţii de asigurări sociale). Apoi se completează codul numeric personal/ numărul de identificare fiscală al persoanei pentru care se face plata, precum şi suma care se doreşte a fi achitată, după care plata poate fi efectuată.

Această facilitate este disponibilă numai în serviciul SPV, momentan nefiind posibilă o astfel de plată prin intermediul site-ului ghiseul.ro.

Totodată, tot prin contul SPV, contribuabilii persoane fizice pot genera două noi rapoarte: istoric declaraţii care cuprinde declaraţiile depuse de persoana fizică în formă electronică (până acum era disponibil acest istoric doar pentru persoane juridice) şi C168 = Duplicat Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune.

În perioada următoare, MFP şi ANAF au în vedere implementarea plăţii prin SPV şi interconectarea cu ghiseul.ro, a unor categorii de obligaţii fiscale pentru persoanele juridice.

Instituţia reaminteşte că interconectarea dintre serviciul SPV şi ghişeul.ro a fost implementată în luna iunie a.c., contribuabilii persoane fizice având posibilitatea de a achita direct cu cardul bancar, în nume propriu, peste 30 impozite şi contribuţii, prevăzute în anexa O.M.F.P. 1376/2016.

Cele mai frecvente plăţi au vizat impozitul pe venit, contribuţii, accize colectate şi plata unor penalităţi.

Ce se poate plăti prin SPV
Instituţia prezintă o listă a creanţelor fiscale care pot fi plătite prin SPV de către persoanele fizice la 21 august 2020 din care menţionăm: penalităţi de nedeclarare; impozit pe veniturile din activităţi independente; impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor; impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor; impozit pe veniturile din investiţii sub forma de dividende din străinătate; impozit pe veniturile din investiţii sub formă de dobânzi din străinatate.

Spaţiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale, plata obligaţiilor fiscale pentru persoanele fizice, primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale.

Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.

Accesarea serviciului „Spaţiul privat virtual” se realizează din pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, secţiunea ‘Servicii Online – Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

anaf
DorohoiNews.ro, 22-08-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă
Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeții ...

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată
O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Deplângem cu ...

Închiriez garsonieră

Închiriez garsonieră
Închiriez garsonieră, suprafață mare, de 30 mp, situată în Bdul Victoria, in bloc cu ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

Teren intravilan de vânzare

Teren intravilan de vânzare
Vindem teren intravilan, întabulat, 3000 m.p. pentru locuință în Brăiești la 12 km de ...

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului
Vând teren cu suprafața de 970 mp în localitatea Vf. Câmpului și casă bătrânească ...

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Apartament 2 camere, Dorohoi – lângă Joy Retail Park! - Bulevardul Victoriei nr. 37 ~ 45.000 ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, profesorii și părinții elevilor clasei a XI-a F de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi ...

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în cartierul Plevna. Relații și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro