Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cultura_cartof

Cultivatorii de struguri de masă și cei de cartofi vor putea primi sprijin pentru recolte, prin două programe adoptate de Guvern, a anunţat astăzi, după şedinţa de Guvern, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

„Am adoptat astăzi două Hotărâri de Guvern extrem de importante. Una dintre ele vizează sprijinul pe care îl acordăm cultivatorilor de struguri de masă. Este un program de în valoare de 15 milioane de lei", a anunțat Chesnoiu.

„Cererile de înscriere pot fi depuse până la data de 15 iulie, iar dovada comercializării strugurilor şi producţiei obţinute poate fi făcută până la data de 29 noiembrie. Încercăm în acest fel să susţinem cât de mult posibil cultivatorii. Este extrem de important să avem struguri româneşti o perioadă cât mai lungă de timp şi să ne asigurăm necesarul din producţia internă.

De asemenea, o altă Hotărâre de Guvern extrem de importantă a fost cea care vizează sprijinul cultivatorilor de cartofi. De asemenea, aici pot fi depuse cererile de finanţare până în data de 15 iulie. Comercializarea se va face până la data de 29 noiembrie inclusiv şi, evident, ne rămâne luna decembrie pentru a efectua toate plăţile în urma verificărilor efectuate.

Aici putem vorbi despre un program care va avea continuitate şi din anul 2023, pentru că am prins în Planul Naţional Strategic o măsură dedicată cultivatorilor de cartofi, cu o alocare de 50 de milioane de euro, astfel încât să se poată construi depozite pentru producţia obţinută în România şi în perioadele în care apare nevoia de cartof să putem să furnizăm din producţia internă", a afirmat Chesnoiu.

Subvenţie acordată pentru fiecare hectar cultivat de cartof de maximum 200 de euro
„În dezbaterile cu fermierii, pentru că toate proiectele pe care le elaborăm la Ministerul Agriculturii încercăm să le dezbatem şi să le punem la punct împreună cu fermierii, am convenit că aceasta este o sumă care acoperă o parte din cheltuielile pe care ei le au, ţinând cont de faptul că discutăm doar de cei care vor realiza o cantitate de minimum 15 tone pe hectar cu obligativitatea comercializării a minimum 6 tone din producţia obţinută până la data de 29 noiembrie.

Anvelopa financiară a fost calculată de aşa natură încât să ajute fermierii noştri. Evident, dacă programul va merge bine şi sunt absolut convins că va merge bine în bugetele pe anii viitor vom adapta şi alocările financiare în funcţie de nevoia de finanţare.

Este un plan pe de susţinere a cultivatorilor de cartofi pe o perioadă multianuală, astfel încât să aibă continuitate, să îşi producă efectele, să creştem suprafaţa cultivată şi, aşa cum v-am spus, din Planul Naţional Strategic viitor, să începem finanţarea investiţiilor în depozitare, o zonă în care în momentul de faţă suntem deficitari şi cred eu că este unul dintre punctele şi cauzele la care trebuie să umblăm pentru a schimba situaţia cu privire la cultivatorii de cartofi", a spus oficialul.

Criterii cumulative de eligibilitate pentru cultivatorii de cartofi
a) să dețină o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha;
b) să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere;
c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum în anul 2022;
d) să facă dovada producției realizate prin documente justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cultura_cartof
DorohoiNews.ro, 17-06-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro