Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bani

Parlamentul European a adoptat miercuri, 14 septembrie, o nouă legislaţie privind salariile minime adecvate în UE. Statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a se conforma directivei europene.

Legea a primit 505 voturi ”pentru”, 92 ”împotrivă” şi 44 de abţineri.
Conform unui comunicat al PE, legislaţia UE, convenită cu Consiliul în iunie, urmăreşte să amelioreze condiţiile de viaţă şi de muncă ale tuturor lucrătorilor din UE, precum şi să promoveze progresul economic şi social. În acest scop, ea stabileşte cerinţe minime pentru caracterul adecvat al salariilor minime prevăzute de legislaţia naţională şi/sau de acordurile colective şi ameliorează accesul efectiv al lucrătorilor la protecţia salariului minim.

Noua directivă ar trebui să se aplice tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau raporturi de muncă. Ţările UE în care salariul minim este deja protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă aceste norme şi nici să facă acordurile respective universal aplicabile.

Stabilirea salariului minim rămâne o prerogativă naţională, însă statele membre trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ţinând seama de costul vieţii şi de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referinţă un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut.

Potrivit noilor norme aprobate miercuri de eurodeputaţi, negocierea colectivă la nivel de sector şi la nivel intersectorial este un factor esenţial în asigurarea unui nivel adecvat al salariului minim şi, în consecinţă, trebuie încurajată şi consolidată. În ţările în care negocierea colectivă acoperă mai puţin de 80% din lucrători, statele membre trebuie să stabilească - cu implicarea partenerilor sociali - un plan de acţiune pentru creşterea gradului de acoperire al acesteia.

Textul convenit obligă ţările UE să creeze un sistem de punere în aplicare, inclusiv o monitorizare fiabilă, controale şi inspecţii pe teren, pentru a asigura conformitatea şi a combate subcontractarea abuzivă, activitatea independentă fictivă, nedeclararea orelor suplimentare sau creşterea intensităţii muncii.

Se preconizează ca acordul să fie aprobat oficial de Consiliu în septembrie. Statele membre au apoi la dispoziţie doi ani pentru a se conforma directivei.

Într-o postare pe Facebook, ministrul Muncii, Marius Budăi, a salutat adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind instituirea unui salariu minim la nivel european.

„Cât sunt în funcţia de ministru al Muncii nu va scădea nicio pensie în România, ba, dimpotrivă, mă voi lupta ca pensiile părinţilor şi bunicilor noştri să crească. Altfel, salut adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind instituirea unui salariu minim la nivel european, care va fi 50% din salariul mediu! De când a reintrat la guvernare PSD a susţinut, prin Ministerul Muncii, adoptarea acestei Directive, căreia alţii, care au guvernat înainte, i s-au opus! Rămân consecvent ideii "Oamenii, în primul rând!", a scris ministrul pe Facebook.

Eurodeputatul REPER Dragoş Pîslaru a anunțat că directiva privind salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de peste 500 de lei unui angajat cu salariu minim din România.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

bani
DorohoiNews.ro, 15-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro