Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ordonanta

Cei aproape 4 milioane de clienţi cu credite în derulare pentru care băncile au considerat actele adiţionale create pe baza OUG50/2010 acceptate tacit trebuie să se hotărască în următoarele 53 de zile dacă îşi asumă situaţia sau le denunţă, pentru a se reîntoarce la forma iniţială a contractelor.
   Varianta denunţării actelor adiţionale – care presupune reîntoarcerea la forma iniţială a contractului – ar putea fi luată în considerare de clienţii care apreciază că noile condiţii oferite de bancă nu sunt mulţumitoare şi că ar putea să obţină mai multe avantaje în instanţă, atacând anumite clauze pe care le consideră abuzive. De partea cealaltă, bancherii ar prefera să vadă închis cât mai curând acest subiect şi spun că nu se gândesc acum să denunţe actele adiţionale, scrie ZF.ro.
Ce lasă în urmă OUG 50
Situaţia clienţilor care aveau credite în derulare şi pentru care OUG 50 s-a aplicat din iunie până în decembrie
1. Clienţii care au semnat cu banca actul adiţional pentru aplicarea OUG 50 – se menţin condiţiile agreate
Legea prevede că în cazul în care clientul a semnat cu banca un act adiţional la contractul de credit pentru aplicarea prevederilor OUG 50 acesta rămâne în vigoare şi îşi produce efectele, în conformitate cu termenii agreaţi. Ponderea acestor clienţi este însă foarte mică, de circa 10%-15% în cazul băncilor mari.
2. Clienţii pentru care s-a luat în considerare acceptarea tacită – actele adiţionale pot fi denunţate în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii (30 dec. 2010 – n. red.)
Bancherii au avut obligaţia să notifice toţi clienţii cu credite în derulare în legătură cu modificarea condiţiilor contractuale pentru aducerea acestora în conformitate cu prevederile OUG 50, iar actele adiţionale se considerau acceptate tacit în lipsa unei notificări în sens contrar. În această situaţie se află majoritatea clienţilor, iar legea prevede că actele adiţionale rămân în vigoare, însă pot fi denunţate fie de bancă, fie de clienţi, în termen de 60 de zile.
3. Clienţii care au respins actul adiţional – situaţie incertă
Legea lasă un gol de reglementare în cazul clienţilor care au respins actul adiţional şi au încercat să negocieze condiţii mai bune cu banca. Practic, în cazul acestora, banca poate alege să rămână la formula iniţială, înainte de aplicarea OUG 50. Singura alternativă rămasă acestor clienţi este să încerce să refinanţeze împrumutul cu un credit nou.
“Dacă băncile nu vin cu o propunere care să facă atractivă implementarea ordonanţei, probabil că mulţi clienţi vor opta pentru revenirea la contractul iniţial şi vor căuta apoi dreptatea în instanţă. Prin actele adiţionale unele bănci înlăturau anumite clauze abuzive, forţând totodată implementarea unor condiţii defavorabile clienţilor. Dacă ne reîntoarcem la contractele iniaţiale, reapar clauzele abuzive, care sunt uşor de atacat în instanţă”, spune unul dintre liderii grupului de clienţi nemulţumiţi ai Volksbank, care s-au aflat, alături de cei de la BCR, în prim-planul mişcării de contestare a clauzelor abuzive din contracte. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ordonanta
DorohoiNews.ro, 11-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro