Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

TAXA AUTO

Noua lege privind taxa de poluare auto va intra în vigoare la sfârşitul acestei săptămâni, însă aplicarea efectivă a acesteia va deveni posibilă abia după ce Guvernul va aproba normele de aplicare, potrivit informaţiilor remise, miercuri, AGERPRES, de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial marţi şi urmează să intre efectiv în vigoare în cel mult trei zile de la publicare întrucât nu au existat precizări suplimentare.

Potrivit MMP, aplicarea efectivă a legii va fi posibilă numai după ce Executivul va aproba în şedinţa săptămânală normele metodologice necesare.

Ministerul Mediului a adăugat că aprobarea normelor de aplicare a noii Legi privind taxa de poluare auto ar putea avea loc fie în şedinţa de miercuri a Guvernului, fie în întâlnirea de săptămâna viitoare de la Palatul Victoria.
 
Noul act normativ prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

În acest sens, persoanele care au plătit pentru taxa de poluare sume mai mari decât cele rezultate din aplicarea acestei legi se pot prezenta la ghişeele organelor fiscale competente pentru a solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxa, în condiţiile legii.

Conform legii, care are la bază principiul 'poluatorul plăteşte', taxa de poluare va fi plătită o singură dată atât pentru autovehiculele noi, cât şi second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România.

Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, după ce intră în vigoare actul normativ.

Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită şi se calculează pe baza unor criterii precum tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare, dar se va ţine cont şi de uzura autoturismului.

Taxa de poluare constituie venit pentru bugetul Fondului pentru Mediu din care sunt finanţate mai multe programe de mediu, printre care Rabla, Casa Verde, Programul de împădurire a terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor, Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, Programul pentru creşterea producţiei de energie din surse regenerabile şi Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare.

La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că valoarea diferenţei de taxă ce trebuie returnată se ridică la circa 200 milioane lei.

Proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost aprobat, în decembrie anul trecut, în plenul Camerei Deputaţilor, cu 213 voturi 'pentru', 17 'împotrivă' şi 34 de abţineri.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în data de 5 ianuarie 2012, Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Proiectul de act normativ a fost iniţiat de MMP după ce Curtea Europeană de Justiţie a declarat vechea taxă auto ca fiind discriminatorie. Sursa: capital.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

TAXA AUTO
DorohoiNews.ro, 12-01-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.01.2012 la 17:18

nu stiu de unde sa mai ia bani,omul ia masina dupa cati bani are iar acum nu toti au posibilitatea

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro