Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

banca

Potrivit standardelor de raportare financiară (IFRS), profitul net UniCredit Țiriac Bank a fost în scădere cu 19% mai mic față de primele șase luni din 2011, cifra scăzând la 75 milioane lei (17 milioane euro).

 
"În contextul ultimelor șase luni, piața bancară a fost afectată de o volatilitate ridicată, alimentată de turbulențele interne și de incertitudinile privind perspectivele economice globale. Cu toate acestea, performanțele băncii au fost susținute de modelul de business bazat pe creșteri echilibrate și de trecerea graduală către lei în structura portofoliului nostru, precum și prin atragerea activă de depozite, asociată cu o bună retenție a celor deja existente în portofoliu, ramânând competitivi în acest timp din punctul de vedere al randamentelor oferite. Am fost foarte atenți la păstrarea eficienței, reușind astfel să avem o evoluție stabilă, cu un nivel bun al lichidității și cu o marjă sănătoasă de capital. În ciuda evoluției externe negative, Fitch Ratings a reconfirmat calificativul bancii, la nivelul BBB+”, a declarat Rasvan Radu, CEO al UniCredit Țiriac Bank.
 
Veniturile totale ale băncii au fost de 591 milioane lei (134,6 milioane euro) în primul semestru, în coborâre cu 1,7% față de primele șase luni din 2011. Nivelul veniturilor a rămas confortabil, în ciuda impactului negativ al scăderii marjelor (pe fondul reducerii dobânzilor indicative la lei și valută), al costurilor mari cu depozitele, al volumelor mai mari de depozite atrase de la clientelă și al costurilor de finanțare mai ridicate. În prima jumătate a anului, cheltuielile operaționale au crescut cu 4% față de perioada similară din 2012, până la 312,7 milioane lei (71,2 milioane euro).
 
Provizioanele pentru credite au avut o evoluție favorabilă, scazand cu 5% în aceeași perioadă de timp. Rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii (ROE) a fost de aproape 6%. Activele băncii au atins 22,7 miliarde lei (5,1 miliarde euro) la finalul lui iunie 2012, în creștere cu 10,8% față de 30 iunie 2011 și în ușoară coborâre (-0,7%) față de începutul lui 2012. 
 
Depozitele clienților au ajuns la 11,7 miliarde lei (2,63 miliarde euro) la 30 iunie 2012, cu 29,8% peste nivelul înregistrat cu un an în urmă. (DorohoiNews.ro)
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

banca
DorohoiNews.ro, 04-08-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro