Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pensionari

Pensiile românilor vor fi majorate. Potrivit premierului Victor Ponta, 234.000 de pensionari vor primi mai mulţi bani. De majorare vor beneficia persoanele ieşite la pensie după data de 1 ianuarie 2011. Anunţul a fost făcut luni de premierul Ponta şi de ministrul Muncii, Rovana Plumb. „Banii pentru pensii sunt în buget, nu vă faceţi griji", a asigurat Ponta.

„Subiectul conferinţei este cel legat de anunţul privind finalizarea unei măsuri importante pentru mulţi români - aplicarea indicelui de corecţie, o aplicare justă a acestuia, pentru toţi cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011. Aplicarea justă a indicelui a fost necesară pentru a asigura o corelare mai bună între câştigul salarial avut şi pensia obţinută, pe de altă parte, aplicarea a fost necesară pentru a corecta nedreptăţile Guvernului Boc", a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Potrivit acesteia, din 2009, punctul de pensie a rămas neschimbat până în 2013.

„234.000 de pensionari vor beneficia de suplimentări ale punctajelor şi, implicit, ale veniturilor. Creşterea medie este de 63 de lei per pensie. Prin acest proces de recalculare, ştergem discrepanţele care au creat frustrare şi umilinţă. Până la sfârşitul lui martie, toţi cei 234.000 de pensionari vor primi diferenţa de pensie aferentă lunilor noiembrie şi decembrie 2013. Efortul bugetar pentru această recalculare este, în 2014, de 23 de milioane de lei", a explicat ministrul Muncii.

„Vreau să-i asigurăm pe pensionari că vor fi printre priorităţile Guvernului, îi vom trata cu grijă şi cu respect pentru că au muncit o viaţă întreagă", a mai spus ministrul.

Mai mult, ministrul Muncii susţine că se au în vedere "alte soluţii legate de sistemul de pensii".

„Am fost în urmă cu o lună aici, alături de ministrul Câmpeanu. Atunci era vorba de alte proiecte. Ministerul Muncii e cel mai greu minister dintr-un guvern. (...) După ce 3 ani doar s-a tăiat, intrăm în al treilea an în care se dă ceva la pensie. Pensiile încă sunt foarte mici. La fel va fi şi anul 2015. Banii sunt deja în bugetul aprobat de Parlament", a spus premierul Victor Ponta. Sursa: realitatea.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pensionari
DorohoiNews.ro, 25-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro