Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Tarifele certificatelor energetice au scazut cu 50 procente

Din 2012 până în prezent, tarifele certificatelor energetice, pentru aproape toate tipurile de imobile, au scăzut cu 50%, potrivit raportului emis de Like Consulting, pentru perioada 2012-2015.
   
Astfel, dacă un certificat energetic pentru o garsonieră costa, în 2012, 300 de lei, la ora actuală auditorii energetici percep un onorariu de doar 150 de lei. Și pentru apartamentele cu două camere, tarifele au scăzut considerabil, de la 400 de lei la 180 de lei. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la case și clădiri. Dacă certificatul energetic pentru o casă costa 5 lei/mp, în 2012, auditorii energetici au trebuit să se adapteze la puterea de cumpărare a pieței și la concurența din ce în ce mai mare de la an la an, iar în 2015, tariful unui certificat a scăzut sub 2 lei/mp. De asemenea, și certificatele energetice pentru clădiri costă mult mai puțin în prezent, puțin peste 1 leu/mp, față de 4,5 lei/mp, cât costa în 2012.
   
„Chiardacă tarifele pe care le percepeam în 2012 erau oricum mult mai mici față de cele percepute în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană și față de grila de prețuri recomandată de Asociația Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România, piața ne-a obligat să scădem gradual tarifele, iar la ora actuală prețurile sunt cu peste 50% mai mici față de cele percepute în 2012”, declară Marius Adrian Pănuță, auditor energetic din cadrul Like Consulting. Auditorul energetic atrage atenția asupra faptului că aceste documente au valabilitate zece ani, iar auditorii sunt obligați prin lege să facă inspecția clădirii la fața locului și nu prin telefon. “Proprietarii trebuie să țină cont de faptul că aceste documente sunt foarte importante și sunt valabile zece ani de zile, iar aceștia nu trebuie să accepte ca un auditor energetic să le emită certificatul energetic online sau prin informații despre clădire primite prin telefon. Mulți proprietari sunt încântați de un preț mult sub tariful pieței pe care îl propune un auditor, dar acesta poate fi declarat nul dacă se constată că nu s-a realizat inspecția, iar datele calculate în certificat sunt fictive sau exagerate”, adaugă auditorul energetic Marius Pănuță.

Obligativitatea certificatului de performanţă energetică a clădirilor este introdusă prin Legea 159/2013 şi prevede ca „pentru clădirile sau unităţile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii”.

La încheierea contractului de vânzare-cumpărare proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar. De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului, iar originalul va rămâne în posesia proprietarului. Certificatul energetic va face parte din cartea tehnică a clădirii. În caz contrar, contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere sunt supuse nulităţii relative.

Pentru raportul realizat de Like Consulting au fost consultați auditori energetici atestați din București, Timișoara, Iași și Cluj.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Tarifele certificatelor energetice au scazut cu 50 procente
DorohoiNews.ro, 10-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro