Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bacsisul pe nota de plata

Adoptarea, în această săptămână, a Ordonanței de urgență pentru legalizarea bacșișului și restructurarea activității și procedurilor de control ale Fiscului constituie un mare pas înainte pentru industria ospitalității, consideră Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

„De la 1 Mai, dacă dorim să plătim bacșiș, vom face acest lucru legal, la vedere, pe nota de plată. Cu trei ani în urmă, când am lansat public pentru prima oară ideea legalizării bacșișului, industria nu era pregătită, și nici mediul politic nu a avut abordarea necesară. De această dată, propunerea a fost preluată și devine temă de Ordonanță de urgență, în numai trei săptămâni de la primele discuții cu echipa Ministerului Finanțelor. Evident că mai avem de clarificat și alte aspecte legislative, care trebuie să susțină și să stimuleze dezvoltarea turismului în România, deci vom continua acest parteneriat cu Ministerul de Finanțe. Însă consider că acest moment și adoptarea Ordonanței de urgență pentru legalizarea bacșișului și restructurarea activității și procedurilor de control ale ANAF constituie un mare pas înainte pentru industria ospitalității din România. Susținem campania pentru emiterea bonului fiscal, susținem importanța fiscalizării și scoaterea la lumină a economiei subterane”, a precizat Corina Martin după discuții cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Reprezentanții FAPT și cei ai Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) s-au întâlnit, luni, cu conducerea MFP pentru dezbaterea finală pe ultimele propuneri pentru fiscalitate în industria ospitalității.

„În urma discuțiilor purtate în cadrul întâlnirii, au fost admise și preluate în proiectul de Ordonanță de Urgență pregătit pentru adoptarea în ședința de Guvern din această săptămână mai multe amendamente, precum legalizarea bacșișului pe nota de plată distinctă, cu impozitarea de numai 16%, nu și cu TVA sau CAS, sau delimitarea răspunderii angajatorului față de răspunderea angajatului”, se arată într-un comunicat al FAPT, remis, marți, AGERPRES.

Reprezentanții FAPT și HORA au discutat și despre introducerea avertismentului și apoi a amenzii, sancțiuni progresive și corelate cu gravitatea iregularității constatate în sancțiunile ce se vor aplica agenților economici, cu posibilitatea de a plăti 50% din amendă în termen de 48 de ore.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat, marți, la Palatul Parlamentului, că Ordonanța privind impozitarea bacșișului va fi discutată, miercuri, în ședința de Guvern.

El a precizat că angajatorul va decide "soarta" bacșișului, respectiv dacă va acoperi pierderi sau dacă îl va distribui angajaților. Sursa: AGERPRES.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

bacsisul pe nota de plata
DorohoiNews.ro, 22-04-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro