Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mediere

De la 1 august, şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii pentru procesele civile şi unele acţiuni penale. Petenţii nu vor trebui să treacă, însă, pe la un mediator, cum se stipula până acum, ci vor putea fi informaţi chiar de către judecător, procuror sau avocat, potrivit unei modificări recente a Parlamentului.Şi tot în forul legislativ se pregăteşte o nouă schimbare: vor putea acţiona ca mediatori şi avocaţii şi notarii cu experienţă de peste 5 ani, fără să mai fie nevoie de alte formalităţi.

De la 1 august 2013, acţiunile civile în instanţă şi unele acţiuni penale vor fi respinse de către instanţă dacă părţile nu vor trece printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor mediereii. Impactul se va vedea după ce magistraţii vor reveni din vacanţa de vară.

Potrivit modificărilor Parlamentului la Legea de adoptare a OUG 4/2013, şedinţa obligatorie de informare asupra avantajelor medierii nu se va face obligatoriu la mediator. Camera Deputaţilor a aprobat o modificare potrivit căreia „informarea asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris".

Până acum, doar mediatorul autorizat avea posibilitatea de a ţine această şedinţă de informare asupra avantajelor medierii. Şedinţa de informare este gratuită. Doar procedura de mediere este taxată de către mediator.

Medierea este o formă alternativă de rezolvare pe cale amiabilă a litigiilor între două sau mai multe părţi. Mediatorul ar trebui să asculte argumentele părţilor şi să propună soluţii astfel încât acestea să ajungă la un numitor comun, fără a mai fi nevoie să se ajungă în instanţă (pentru toate capetele litigiului sau doar pentru o parte). Dacă părţile implicate cad la pace, atunci se încheie o înţelegere şi se plăteşte un onorariu mediatorului. Dacă nu, acestea se pot adresa în continuare instanţelor.

Altă schimbare în Parlament: notarii şi avocaţii sunt automat şi mediatori
Un amendament al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor la proiectul de Lege privind aprobarea OUG 90/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator prevede ca şi avocaţii şi notarii să poată acţiona ca mediatori, fără ca aceştia să mai fie nevoiţi să urmeze cursurile de formare în această profesie şi să dea un examen pentru atestare. Aceştia trebuie să aibă o experienţă de cel puţin 5 ani în profesie, calculată de la data promovării examenului de definitivat. Amendamentul a fost deja votat în plenul Camerei la prima citire şi va fi supus votului final, însă abia după ce Parlamentul va reveni din vacanţă, după 31 august.

Amendamentul mai spune că aceştia "îşi desfăşoară activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiilor, la sediul unde îşi exercită activitatea".

Avocaţii şi notarii trebuie doar să se înscrie în Tabloul mediatorilor pentru a acţiona ca mediatori şi nu vor putea reprezenta legal vreuna dintre părţile aflate în mediere. Un curs de formare în mediere (cu taxa de examen aferentă) costă peste 3000 de lei.

Şedinţa de informare a avantajelor medierii este obligatorie (şi gratuită) materiile privind protecţia consumatorilor, dreptul familiei, răspunderea profesională, litigiile privind posesia şi raporturile de vecinătate, litigiile de muncă, şi litigiile civile a căror valoare este de sub 50.000 lei (cu excepţia insolvenţelor). Procedura de informare nu poate depăşi 15 zile, potrivit legii.

În materie penală, procedura de informare este obligatorie în cazul "infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat".

Acest paragraf a atras o serie de reacţii ostile din societatea civilă, în condiţiile în care victimele unui viol ar putea fi obligate să treacă printr-o şedinţă de mediere înainte să depună plângere.

Procedura medierii va fi obligatorie în ceea ce priveşte informarea şi în litigiile dintre clienţi şi bănci bazate pe legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte.

Medierea ar trebui, teoretic, să degreveze instanţele de litigiile ce se pot rezolva pe cale amiabilă, şi părţile ar trebui să aibă costuri mai mici. Sursa: economica.net

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mediere
DorohoiNews.ro, 30-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Texty Garments Dorohoi angajează! Posturi disponibile: - femeie de serviciu; - ⁠confecționeri; - ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Ofer garsoniera pentru închiriere

Ofer garsoniera pentru închiriere
Ofer garsoniera pentru inchiriere, in Dorohoi zona Super Splendid. Telefon 0742085156

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro