Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

comportament preventiv

Odată cu venirea primăverii şi demararea acţiunilor de curăţenie specifice acestui anotimp, una dintre principalele cauze de incendiu o reprezintă arderea în condiţii necorespunzătoare a resturilor vegetale.

În acest context, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Ibăneşti reaminteşte locuitorilor comunei, câteva prevederi legale specifice ce trebuie respectate pe timpul desfăşurării acţiunilor de igienizare a terenurilor agricole sau de efectuare a curăţeniei în gospodării prin arderea miriştilor, vegetaţiei ierboase, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile.

Astfel, este interzisă:
- aprinderea focului pe timp de vânt, deoarece scânteile şi resturile aprinse pot fi purtate de vânt la distanţe mari;
- executarea arderii în zone care să permită propagarea focului la fondul forestier, construcţii, reţele electrice şi de comunicaţie;
- aprinderea şi menţinerea focului în câmp deschis şi nesupravegheat;
- acoperirea cu pământ a focarelor;
- desfăşurarea arderii pe timp de noapte;
Obligaţii:
- supravegherea permanentă a arderii;
- colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
- pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei;
- parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

ATENŢIE: Igienizarea terenurilor prin incendiere se face după ce s-a obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la Primărie.

Pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, cetăţenii riscă sancţiuni contravenţionale cuprinse între 100 – 2500 lei, conform H.G.R. 537⁄2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingerea incendiilor.

„În decursul anului 2013, pe teritoriul comunei Ibăneşti nu au fost înregistrate incendii datorate arderilor necontrolate şi ne dorim în continuare să evităm şi să preîntâmpinăm astfel de evenimente neplăcute. De aceea, reamintim locuitorilor principalele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor specifice utilizării focului deschis. Respectarea lor este o obligaţie civică şi morală a fiecărui cetăţean prin intermediul cărora ne protejăm viaţa, bunurile materiale şi mediul înconjurător! Aşadar, maximă atenţie şi prudenţă în utilizarea focului, în demararea acţiunilor de curăţenie specifice acestui anotimp!” a precizat domnul primar ing. Romică Magopeţ.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

comportament preventiv
DorohoiNews.ro, 20-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro