Temperaturi din ce în ce mai scăzute

15 feb. 2011, Informatii utile
Temperaturi din ce în ce mai scăzute

Săptămâna a început cu vreme şi mai rece. Temperatura aerului va continua să scadă uşor, mai ales în nordul şi în nord-estul ţării.

În Moldova e soare cu dinţi aproape toată ziua. Aerul este tot mai rece, iar până la prânz mercurul din termometre nu trece peste pragul de îngheţ decât în sudul regiunii. Vor fi minus 4 grade la Suceava, minus 2 grade la Piatra Neamţ şi Iaşi, minus 1 grad în Bacău şi 1 grad în Galaţi, valori cu aproximativ 5 grade mai scăzute decât cele normale pentru această dată.

Miercuri în vestul şi nord-vestul ţării norii vor fi tot mai insistenţi şi local vor lăsa ploi, lapoviţe şi ninsori. Norii stratiformi şi posibil ceaţa vor învălui zonele joase din sud şi din est, şi trecător se vor asocia cu chiciură sau fulguială. Temperatura aerului, în creştere uşoară în vest, va avea valori maxime cuprinse între minus 4 şi 6 grade. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

 

Sursa: DorohoiNews.ro