Liceul „Regina Maria” Dorohoi va desfăşura luni, 6 aprilie 2015, între orele 8:00 - 14:00 o acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice: orice aparat care se bagă în priză sau funcţionează cu baterii.
Atât persoane fizice cât şi juridice pot depune deşeuri electrice şi electrocasnice la punctele de colectare amplasate în Centru (Pietonal) şi în Cartierul Plevna (Piaţă).
Pentru preluarea gratuită a aparatelor de mari dimensiuni de la domiciliu sau de la instituţii şi societăţi comerciale în vederea casării sunt puse la dispoziţie două numere de telefon: Tel Verde 0800444800 (apel gratuit în orice reţea de telefonie mobilă) sau 0743029733, în perioada 02 - 05 aprilie 2015, în intervalul orar 10:00 – 19:00.
Un program susţinut de Primăria Municipiului Dorohoi şi de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec



















