Persoanele care au păstrat bonurile fiscale primite în perioada 2 februarie-28 martie 2015 vor participa la extragerea organizată în a doua zi de Paşte, pe 13 aprilie, cu premii totale de un milion de lei, iar datele bonurilor câştigătoare vor fi afişate pe site-urile Ministerului Finanţelor şi ANAF pe o perioadă de minimum 30 zile.
Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie a unui număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, stabilit prin extragerea succesivă a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9, precum şi un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului pentru care se organizează loteria. În cazul primei extrageri, se va extrage o zi cuprinsă între 2 februarie şi 28 martie.
La extrageri va fi prezentă o comisie de supraveghere, care va fi formată din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, ANAF şi Loteriei Române. De asemenea, vor putea participa mass-media şi observatori, în limita spaţiului disponibil în locaţie, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanţelor.
Un bon este câştigător dacă a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează potrivit legislaţiei, sunt lizibile informaţiile, are valoarea totală exprimată în lei, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă şi nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului. Integral pe adevarul.ro



















