Dorohoi : Vreme rece şi ninsori, în următoarele zile

21 feb. 2011, Informatii utile
Dorohoi : Vreme rece şi ninsori, în următoarele zile

Dorohoienii nu vor scăpa de frig în următoarele trei zile potrivit meteorologilor care prognozează o vreme capricioasă cu temperaturi  scazute.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat prognoza duminică, la videoconferinţa cu prefecţii organizată la Palatul Victoria, şi a arătat că nu exclude emiterea unei atenţionări de vreme rea.
"Pe 22 şi 23 februarie, adică marţi şi miercuri, urmează două zile de iarnă autentică. Dacă vântul se suprapune cu zăpada, vom da o atenţionare pentru partea de nord. Urmează, în 24-28 februarie, temperaturi destul de scăzute, cu minus 8, minus 10 grade. Temperaturile scăzute se vor menţine până la 28 februarie, iar în intervalul 1 - 6 martie vor începe să crească, aşteptându-se 5 grade ziua şi minus 3-4 grade noaptea, temperaturi considerate normale pentru acea perioadă. Spre primăvară ne îndreptăm după data de 10 martie, cu temperaturi maxime de peste 10 grade, ceea ce iarăşi este bine, pentru că dacă se adevereşte prognoza asta, despre inundaţii vom discuta în a doua parte a lunii martie, eventual", a spus directorul ANM. (DorohoiNews.ro)
 

Sursa: DorohoiNews.ro