Strategia de Dezvoltare Locală a Asociației Grupul pentru Dezvoltare Locală – G.A.L. Codrii Herței implementată în cadrul PNDR 2007-2013 – include 9 măsuri de dezvoltare rurală; Măsura 312 "Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro întreprinderi" reprezintă una dintre aceste măsuri, se încadrează în Axa III – „Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale” și are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale.
Pentru această măsură G.A.L. Codrii Herței a lansat în perioada iunie 2012 - aprilie 2014, cinci sesiuni de depunere în cadrul cărora au fost selectate pentru a fi finanțate, un număr de 11 proiecte cu o valoare totală nerambursabilă de 427.170 euro.
S.C AGRO SERVICES STAR S.R. La depus la GAL CODRII HERȚEI proiectul: ”ACHIZIȚIONARE DE UTILAJE PENTRU LUCRĂRI AGRICOLE ÎN COMUNA CONCEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI”.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin crearea de noi servicii pentru populația rurală, în scopul creșterii completivității sectorului agricol, a numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale și reducerea gradului de dependentă față de agricultură, pentru persoanele din mediul rural.
Activitatea rezultată în urma implementării proiectului constă în prestarea de servicii pentru populația rurală. Pentru desfășurarea activității propuse se vor achiziționa următoarele utilaje: tractor, combinator, plug reversibil, grapă cu discuri și mașină erbicidat.
Valoarea totala a investiției este de 90.000 euro, iar valoarea ajutorului nerambursabil este de 45.000 euro.



















