Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

alimente1

Arunci la gunoi totul din frigider, chiar şi dacă arată bine, dacă termenul de valabilitate a expirat? Nu eşti singurul. Multe dintre etichetele produselor pe care le cumpărăm sunt înselătoare. Majoritatea produselor sunt marcate cu "De preferinţă înainte de data:…" ceea ce înseamnă că produsul poate fi consumat şi după expirare, dar nu mai are aceeaşi calitate, potrivit 9am.ro.
Potrivit experţilor, carnea de pui poate fi consumata chiar şi la doua zile după ce termenul de valabilitate a expirat – asta cu condiţia de a-l găti foarte bine, pentru a omorâ toate bacteriile care s-ar putea aduna pe ea. Condiţia este să şi arate bine, aşa că aici trebuie să ne bazăm pe simţuri. Ideea este că, dacă puiul a expirat, dar încă arată şi miroase foarte bine, nu are rost să îl arunci.

În cazul fructelor şi legumele, datele de valabilitate sunt absolut inutile. În momentul în care fructele sau legumele nu mai sunt bune, vă veţi da seama imediat din cauza aspectului.

În unele ţari din Orient, iaurtul natural este folosit pentru păstrarea cărnii deoarece conţinutul sau de acid distruge orice bacterie. Singurul fel în care iaurtul poate fi contaminat este dacă este expus diverselor vase nespălate sau dacă îţi bagi degetele în el. Îti dai seama că nu mai e bun în momentul în care începe să mucegăiască şi să îşi schimbe culoarea – până atunci, nu trebuie să ţii cont de termenul de valabilitate.

Dacă nu desfaci borcanul de gem, acesta poate să reziste o veşnicie. Odata deschis, acesta este valabil pâna când mucegăieşte.

Pâinea. Aici lucrurile stau foarte simplu: atâta timp cât nu este mucegăită nu ai de ce să îţi faci probleme. Însă odată ce vezi urme de mucegai pe ea – la gunoi.

Şi în cazul laptelui, lucrurile stau foarte simplu: Atâta timp cât laptele arată bine şi are un miros şi un gust bun, este perfect consumabil.

Ouăle trebuie consumate în timp de 21 de zile de la data când au fost făcute, în caz contrar există pericolul intoxicării cu salmonela. Poţi testa ouăle astfel: pui un ou într-un bol cu apă şi dacă pluteşte însemnă că s-a stricat – dacă se scufundă înseamnă că e bun.

Brânza de orice fel
: cascaval, parmezan, telemea, etc. – de obicei, în acest caz nu se ţine cont de termenul de valabilitate. Brânza va rezista chiar şi o lună, dacă o ţii la frigider. Chiar dacă se întăreşte la suprafaţă sau îşi schimbă culoarea puţin, pur si simplu o cureţi şi consumi ce rămâne.

Toată mâncare uscată, precum: zahărul, sarea, orezul şi pastele ţin mult peste data de valabilitate şi vorbim aici de ani de zile, atâta timp cât produsul este sigilat. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

alimente1
DorohoiNews.ro, 11-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro