Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

canicula (1)

Având în vedere că în perioada iulie-septembrie 2020, pe teritoriul României sunt prognozate de către Administraţia Naţională de Meteorologie temperaturi ridicate extreme, se vor intensifica controalele la angajatori, în care, suplimentar tematicii propuse, se va urmări modul de respectare a Ordonanţei de Urgenţă 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc + 37° C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

Autoritatea Naţională de Meteorologie are obligaţia de a comunica  zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură – umiditate, atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea  acestor praguri.

În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:
reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
alternarea efortului dinamic cu cel static;
alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus  în locuri umbrite, cu curenţi de aer;

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele:
asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb;
asigurarea echipamentului individual de protecţie;
asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii  sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc).

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

In contextul actualei pandemii şi a stării de alertă se vor verifica şi măsurile pe care angajatorii şi lucrătorii au obligaţia să le ia pentru prevenirea infectării cu virusul COVID-19, respectiv:
spălarea mâinilor cât mai des posibil cu apă şi săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool;
triajul la intrarea în societate;
utilizarea măştilor de protecţie;
evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute;
evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate;
acoperirea gurii, nasului în caz de strănut;
dezinfectarea periodică a suprafeţelor de contact cu soluţii pe bază de clor sau alcool.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

canicula (1)
DorohoiNews.ro, 02-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro