Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

rezerve de apa

Nova Apaserv  a anunţat că va sista vineri şi sâmbătă furnizarea apei în toate localităţile judeţului. Măsura va fi luată ca urmare a unei solicitări venite din partea contructorului Pasavant Roediger, care lucrează la reabilitarea staţiilor de tratare de la Bucecea şi Cătămărăşti.

Astfel, apa va fi întreruptă de vineri, 5 august, ora 00:00, până sâmbătă, 6 august, ora 12.00.
S.C. Passavant Roediger, contractorul care execută în cadrul programului ISPA reabilitarea staţiilor de tratare de la Bucecea şi Cătămărăşti, a solicitat oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă a judeţului în perioada 5-6 august 2011, în vederea efectuarii unor lucrări în cadrul celor două staţii.

"Având în vedere ca umplerea şi reechilibrarea sistemului sunt operaţiuni ce trebuie să se facă lent şi treptat pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, şi corelat cu configurația terenului în zonele de distribuţie. Utilizatorii trebuie să fie informaţi că reluarea funrizarii apei va fi resimțită diferenţiat de către aceştia, întregul sistem intrând în parametrii normali de functionare abia în cursul zilei de duminică",
a declarat Maricel Georgescu, director general al Nova Apaserv.

Din cauza întreruperii totale a funcţionării sistemului de alimentare, precum şi a vechimii conductelor de aducţiune şi distributie, este posibil, ca temporar, în unele zone, cu toate manevrele de purjare efectuate, turbiditatea apei să înregistreze valori peste limitele normale. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

rezerve de apa
DorohoiNews.ro, 03-08-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de munca ca bona, menaj sau ingrijire batrani tel : 0748306080

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro