Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

img

Alcoolemia la volan este o problemă cât se poate de gravă, iar Codul Rutier din România este cât se poate de explicit pe marginea acestui subiect. În mod surprinzător chiar, legislația din țara noastră este semnificativ mai aspră decât în alte colțuri ale mapamondului. Dacă te-ai pilit totuși un pic, ideal ar fi să aștepți câteva ore bune pentru ca nivelul alcoolului din sânge să scadă. Una peste alta, trebuie să știi în cât timp iese alcoolul din organism.

Valoarea alcoolemiei este dată de cantitatea de alcool pur consumată, în grame, înmulţită cu 0,8 (densitatea alcoolului), totul împărţit la greutatea corporală a celui care a băut.

Tot mai mulți cercetători au încercat să răspundă la această întrebare. Totuși, durata eliminării alcoolului din organism depinde de foarte mulți factori printre care greutatea celui care bea, tipul de băutură consumat, durata timpului în care este consumată băutura și cât de mult se odihnește șoferul după ce s-a delectat cu o anumită cantitate de alcool.

Medicii susțin că în ceea ce privește persoanele care consumă alcool pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute. Acest lucru se întâmplă deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge.

Dacă cel care a consumat băuturi alcoolice are o greutate de 70 de kilograme, iată în cât timp va elimina alcoolul din corp:

un litru de vin se elimină între 7 ore şi 9 ore;
o bere de 500 ml se va elimina în aproximativ 2 ore;
100 ml de lichior se elimină în aproximativ 3 ore şi 10 minute;
100 ml palincă se elimină în aproximativ 4 ore şi 10 minute;
Timpul eliminării băuturilor poate să difere în funcție de gradul de alcool pe care îl conține fiecare

Conform Codului Rutier din România, o concentrație de alcool în sânge între 0,20 – 0,50 g/l, sau 0,15 – 0,25 mg/l în aerul expirat, reprezintă contravenție și este sancționată cu suspendarea permisului de conducere până la șase luni.

În cazul în care alcoolul este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta conducătorului auto constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani. Cei care scapă sunt șoferii care au o concentrație de alcool în sânge mai mică de 0,20 g/l.

Specialiştii mai spun că, la persoanele care beau pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute, deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge. În schimb, cei care au băut dar au şi mâncat vor avea surpriza să înverzească fiola cel mai puternic la 1,5 – 2 ore după ce au băut, deoarece abia atunci ating alcoolemia maximă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

img
DorohoiNews.ro, 23-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro