Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Vizual doneaza refugiati

Fundația Altex lansează campania ȊmpreunăPentruUcraina, prin intermediul căreia vine ȋn sprijinul celor fugiți din calea războiului. Primul pas este donarea de echipamente de ȋncălzire și alte produse necesare către Consiliile Județene Maramureș și Tulcea, și Comandamentului ISU Suceava, pentru corturile militare din localități de la granița românească, dar și de cealaltă parte a frontierei, ȋn Ucraina. Ȋn același timp, Fundația demarează o campanie de strângere de fonduri, ȊmpreunăPentruUcraina, care vor fi direcționate, de asemenea, către ajutorarea refugiaților. 

„Solidaritatea este una dintre valorile care definesc Fundația Altex, am demonstrat-o ȋn crizele interne, din ultimii doi ani, și o facem și acum, față de vecinii noștri. Când am luat legătura cu instituțiile locale și am ȋntrebat cu ce putem ajuta, primul răspuns pe care l-am primit a fost „ȋncălzitoare”. Prin urmare, ne-am mobilizat, și ȋmpreună cu partenerii noștri trimitem peste 450 de aeroterme și calorifere, dar și alte produse necesare, către taberele de refugiați”,  a declarat Mihaela Mitescu, Președinte Fundația Altex.

Prima donație din cadrul campaniei ȊmpreunăPentruUcraina constă ȋn: 100 de convectoare electrice Beko, 200 de calorifere Vortex, 80 de calorifere Concept, 20 calorifere Vortex, 50 de calorifere Rowenta, 10 televizoare Vortex, 70 de jocuri si jucarii și cinci lăzi frigorifice Whirlpool. 

Fundația Altex a demarat și o strângere de fonduri, pe site-ul https://fundatiaaltex.ro/. Acestea vor fi direcționate tot către ajutorarea refugiaților. Din donații, Fundația va achiziționa haine, pături, medicamente, produse de igienă și alte obiecte necesare, pe care le va trimite către instituții sau ONG-uri implicate activ ȋn susținerea taberelor de refugiați. 

Clienții și partenerii Altex, dar și toți cei care vor să contribuie la acțiunile Fundației, o pot face donând ȋn contul bancar: RO84 BACX 0000 0019 7413 0001, deschis la UniCredit Bank – Sucursala Grigore Mora, București. 

Ȋn cadrul campaniei „Ȋmpreună pentru România. Salvăm vieți”, inițiată ȋn 2020, Fundația Altex a donat produse IT și electronice, măști de protecție, echipamente și aparatura medicale, ȋn valoare de peste 5 milioane de euro, către spitale, instituții și unități de ȋnvățământ din toate colțurile României, de la ȋnceputul pandemiei Covid-19 și până ȋn prezent. 

Despre Fundația Altex 

Fundația Altex este o organizație nonprofit, înființată de Altex România, cu rolul de a se implica în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească.

Organizația are printre obiective dezvoltarea de proiecte de responsabilitate socială ce pot contribui la schimbarea sistemului de educație, la îmbunătățirea sistemului medical, dar și la promovarea de practici sustenabile pentru un mediu mai curat.

Fundația Altex reflectă în identitatea brandului o abordare de tip Human Social Responsibility (HSR) - oamenii sunt în centrul fiecărei organizații.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Vizual doneaza refugiati
DorohoiNews.ro, 07-03-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro