Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

hidrogen karlsruhe 1

Compania Delgaz Grid face încă un pas important în direcția implementării 20HyGrid, primul proiect din România care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuințelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%).

O echipă de specialiști ai companiei a participat săptămâna trecută la un program  de instruire în Germania, la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituție tehnico-științifică cu o experiență de 164 de ani în domeniul tehnologiilor pe gaz și apă. Această instituție funcționează în cadrul Institutului de Tehnologie din Karlsruhe.

Instruirea echipei a constat în două părți, una teoretică și una practică. Pregătirea teoretică s-a axat pe principiile combustiei amestecurilor de gaze naturale și 20% volum hidrogen.

Pregătirea practică a avut două etape, specialiștii Delgaz Grid fiind instruiți întâi cum să lucreze la fața locului și la ce trebuie să fie atenți, de la mediul de lucru, condițiile de siguranță, instalațiile de ardere, măsurătorile realizate cu echipamente specifice, până la înregistrarea și interpretarea rezultatelor. Această parte a fost combinată cu testarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale de către instructori.

În a doua parte, specialiştii Delgaz Grid au testat amestecuri de gaze naturale cu diferite adaosuri de hidrogen pe diferite sisteme de ardere: centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de încălzit și gătit. De exemplu, a fost testat un arzător de sobă de teracotă dus din România, vechi de peste 40 de ani, care a funcționat perfect cu amestec de gaze naturale și hidrogen chiar și la o concentrație de 40% (volum hidrogen în gaze naturale), ceea ce este cu mult peste obiectivele urmărite de proiectul companiei în România (20HyGrid), respectiv utilizarea de amestec de gaze naturale și 20% volum hidrogen.

În urma instruirii, participanții vor obține o certificare din partea Centrului de Cercetare DVGW/EBI care atestă faptul că aceștia au dobândit competențe și abilități pentru realizarea testelor în condiții de siguranță pentru diverse tipuri de aparate de utilizare a gazelor naturale, cu amestec de gaze naturale şi hidrogen.

„Suntem cu un pas mai aproape de implementarea proiectului nostru pilot. A fost o săptămână plină, în care echipa DVGW a împărtășit cu noi informații tehnice specifice și bune practici. Suntem încrezători că utilizarea amestecului de gaze naturale cu 20% volum hidrogen la aparatele de utilizare existente în România este posibilă fără modificări fundamentale ale sistemului de distribuției. Suntem recunoscători echipei de profesioniști de la DVGW/EBI”, a declarat Dr. Cristian Călin, coordonatorul proiectului 20HyGrid.

Odată cu obținerea acestei certificări, echipa de specialiști formată din Dr. Cristian Călin, Viorel Oprea, Mihnea Bloj, Ioana Halmi și Bogdan Sebeni este pregătită să înceapă testele în România. În prima etapă, care va demara în luna aprilie, compania va efectua verificări în poligonul propriu de instruiri de la Mediaș, unde vor fi testate etanșeitatea diverselor componente ale rețelei, combustia și alți parametri pentru diferite tipuri de aparate de utilizare a gazelor naturale, de la diferiți producători. Totodată, va fi analizată comportarea tronsoanelor de rețea din oțel și polietilenă la amestecul de gaze naturale și 20% volum hidrogen.

În luna noiembrie a anului trecut, Delgaz Grid a lansat un proiect pilot de testare a compatibilității și funcționării instalațiilor de utilizare și a componentelor sistemului de distribuție cu un amestec de gaze naturale și hidrogen.

Proiectul se desfășoară în perioada noiembrie 2022 - octombrie 2024 și urmărește să analizeze și să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România. 

Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (conducte, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces.

Rezultatele proiectului 20HyGrid vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii (inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

hidrogen karlsruhe 1hidrogen karlsruhe 2
DorohoiNews.ro, 10-03-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro