Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua informarii preventive
MARȚI 13, ziua informarii preventive, zi un care Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta din municipiul Dorohoi desfăşoară o serie de activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei privind principalele riscuri generatoare de situaţii de urgenţă precum şi modul corect de comportare în cazul producerii acestora.
 
În acest sens, reamintim cetatenilor cateva recomandări din cadrul campaniei R.I.S.C.:
– Nu folosiţi improvizaţii la instalaţii şi aparate;
– Verificaţi şi curăţaţi coşurile de fum obligatoriu înaintea sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie;
– Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;
– Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate;
– Nu lăsaţi copii să se joace în apropierea instalaţiilor electrice sau a stâlpilor de electricitate;
 
– Nu lăsaţi mijloacele de încălzire în funcţiune nesupravegheate;
– Nu utilizaţi coşurile de fum cu defecţiuni; izolaţi-le faţă de materiale combustibile;
 - La aprinderea focului se respecta principiul ,,gaz pe flacara,,
 - Asigurati ventilarea permanenta a incaperilor in care sunt instalate aparate cu flacara deschisa,alimentate cu gaze naturale;
 -Este obligatorie efectuarea verificarilor la instalatiile de gaze o data la maximum doi ani de catre operatorii economici autorizati in domeniu.
 
ATENTIE!
  -Nu dormiti in incaperi unde se simte miros de gaze sau unde sunt aparate de incalzire neracordate la cos,avand focul deschis;
  - Nu folositi racorduri flexibile necertificate;
  -Nu lasati in functiune fara supravechere aparatele de preparare a hranei sau a alte aparate neautorizate.
 
CE TREBUIE SA FACETI DACA SIMTITI MIROS DE GAZ?
   Se inchid toate aparatele alimentate cu gaze naturale;
   Se deschid toate usile si ferestrele pentru aerisirea spatiului;
   Nu se actioneza intrerupatoarele si aparatele electrice;
   Se sting toate focurile de la apratura casnica de preparare a hranei sau de incalzire; 
  Se anunta evenimentul cat mai rapid posibil la numerele de urgenta E-ON.
 
RESPECTAND ACESTE REGULI VA PROTEJATI FAMILIA SI LOCUINTA.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua informarii preventive
DorohoiNews.ro, 13-06-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro