Nu toate anvelopele all-season sunt acceptate de autorităţi pentru sezonul de iarnă. Dacă cauciucul nu are însemnele prevăzute de lege, cum ar fi fulgul de nea, creasta de munte sau literele M şi S, şoferul riscă să primească amendă între 2500 şi 4000 de lei.
"Aceste sancţiuni sunt aplicate doar pentru porţiuni de drum acoperite cu zăpadă, gheata şi polei. În situaţia unor blocaje, costurile de blocare, dezăpezire, costurile de deblocare, de deszăpezire, de ridicare şi alte operaţiuni de acest gen, vor fi suportate de cei care au produs blocajele", a spus Florin Coman, director Autoritatea Rutieră Română.
Anvelopele sunt definite din punct de vedere tehnic de regulamentele Comisiei Europene.
Cumpărătorii anvelopelor all-season trebuie să fie atenţi şi să caute semnele prevăzute de lege: iniţialele M şi S, care vin de la "mud" şi "snow", un fulg de nea, sau o crestă de munte. Şi adâncimea canalului este o condiţie obligatorie: el trebuie să fie neapărat de 5 mm.
"În regulament sunt anexate toate caracteristicile tehnice, iar producătorii, importatorii şi dealerii le cunosc. Au lucrat cu ele de ani de zile. Noi am făcut ordonanţa având în vedere exclusiv siguranţa circulaţiei pentru ca suntem parte şi cosemnatari la Decada siguranţei rutiere 2011-2020 şi ne-am aliniat şi noi la Europa civilizată", a mai spus directorul Autorităţii Rutiere Române. Sursa: money.ro
ATENȚIE : Nu toate anvelopele pentru iarnă sunt acceptate de autorităţi
8 oct. 2011, Informatii utilef
Sursa: DorohoiNews.ro



















