Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ITM BT

Pe parcursul anului 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, sunt implicați în Campania națională de informare și conștientizare cu privire la aplicarea corectă a Legii nr.367/2022 privind Dialogul Social, cu accent pe negocierea colectivă la nivel de unitate.

Prin prezentul comunicat de presă, ITM Botoșani vă transmite unele aspecte de referință în negocierea colectivă la nivel de unitate:

-negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători;
-inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali;
-durata negocierii este de maximum 45 de zile. Durata maximă poate fi depășită doar prin acordul    
    părților;
-clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în  
    condițiile prevăzute de lege;
-contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de  
    12 luni și mai mare de 24 de luni;
-părțile pot hotărî prelungirea aplicării contractului colectiv de muncă, în condițiile stabilite de  
    prezenta lege, o singură dată, cu cel mult 12 luni;
-clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile 
    legii, ori de câte ori toate părțile îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă convin      
    acest lucru.

În conformitate cu art.175 alin.1 din Legea nr.367/2022 privind Dialogul Social, constituie contravenții următoarele fapte:
-împiedicarea exercițiului dreptului de liberă organizare sau asociere sindicală, în scopurile și în  
    limitele prevăzute de prezenta lege, se sancționează cu amendă de la 30.000 lei-50.000 lei;
-împiedicarea exercițiului dreptului de liberă organizare sau asociere patronală, în scopurile și în 
    limitele prevăzute de prezenta lege, se sancționează cu amendă de la 30.000 lei-50.000 lei;
-este interzisă orice intervenție din partea autorităților publice, a angajatorilor și a organizațiilor 
    acestora de natură să limiteze ori să împiedice exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1) ; 
    este interzis orice act de ingerință al angajatorilor, patronilor sau al organizaților patronale, fie     
    direct, fie prin reprezentanții sau membrii lor, în constituirea organizațiilor sindicale sau în  
    exercitarea drepturilor lor, încălcarea acestor prevederi se sancționează  cu amendă de la  
    20.000 lei la 25.000 lei;
-negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători; 
    încălcarea prevederilor se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;
-refuzul nejustificat al părților semnatare de înregistrare a contractelor colective de muncă, se  
    sancționează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare parte care refuză  
    înregistrarea;
-este interzisă orice intervenție din partea autorităților publice, a angajatorilor și a organizaților  
    acestora în alegerea reprezentanților angajaților/lucrătorilor ori în împiedicarea desfășurării  
    acestor alegeri, sancționându-se cu amenda de la 30.000 lei la 50.000 lei;

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ITM BT
DorohoiNews.ro, 15-04-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro