Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

taxa de salubrizare

Primăria Municipiului Dorohoi, în colaborare cu operatorul de salubritate local S.C. FRITEHNIC S.R.L., aduce la cunoștință cetățenilor următoarele:

Deșeurile voluminoase provenite din obiecte de folosință casnică scoase din uz (exemple: piese de mobilier - canapele, dulapuri, paturi, scaune, mese, obiecte de uz casnic și sanitar, saltele, covoare, etc.), vor fi debarasate de către cetățeni numai în cadrul campaniilor de colectare organizate în baza unui grafic stabilit pe zile calendaristice, anunțat din timp prin mijloace mass media, precum și pe site-ul primăriei [email protected]

În celelalte zile din afara campaniilor de colectare organizate, este INTERZISĂ abandonarea acestora pe domeniul public, inclusiv la platformele de gunoi din condominii, aceasta reprezentând contravenție în conformitate cu legislația în vigoare, ce se sancționează cu amendă de către organele abilitate;

Campania de colectare a deșeurilor voluminoase va avea loc perioada 24 - 29 noiembrie 2025, în intervalul orar 9:00 – 15:00.

CUM PROCEDĂM?
-Campania oferă dorohoienilor posibilitatea de predare către operator a deșeurilor voluminoase în baza unei solicitări ce va fi facută la numarul de telefon 0785554433; acestea vor trebui scoase în fața casei/blocului DOAR în urma programării telefonice iar ridicarea lor se va face GRATUIT;
-Cu ocazia programării veți oferi următoarele informații: numele/prenumele, adresa, ziua/locul depozitării, tipul de deșeu ( ex: un dulap, o canapea, 2 scaune, o saltea, etc.).

Deșeurile voluminoase din categoria electrice, electronice și electrocasnice (DEEE), precum frigidere, combine frigorifice, televizoare, centrale termice, etc., pot fi predate oricând în afara campaniei și la punctul fix de colectare amenajat în Str. 1 Decembrie, nr. 24 (sediul Servicii Publice Locale Dorohoi), în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 12:00 – 16:00.

Abandonarea, aruncarea, eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate este  considerată contravenție şi se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice art. 62 alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

taxa de salubrizare
DorohoiNews.ro, 13-11-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro