Micuţii, mai ales cei cu vârste între doi şi trei ani au nevoie de somnul din timpul zilei pentru dezvoltarea creierului, dar şi pentru a preveni tulburările emoţionale şi de comportament în viaţa adultă, atrag atenţia specialiştii de la Universitatea din Boulder, Colorado.
Potrivit cercetătorilor americani, o singură repriză de somn de după-amiază pierdută poate da peste cap starea de spirit, dar şi cea emoţională a copiilor, făcându-i mai anxioşi şi mai dezinteresaţi de lumea din jur. Dacă lipsa somnului din timpul zilei devine o obişnuinţă, micuţii vor fi mai stresaţi, mai trişti şi au un risc mai mare de a suferi tulburări mentale pe termen lung.
Atenție părinți: Somnul de după-amiază al copiilor este foarte important
6 ian. 2012, Informatii utilef
Sursa: DorohoiNews.ro



















